Scenariu APOCALIPTIC: R. Moldova va ataca Transnistria? „Rusia caută MOTIV”
adăugat 08 iunie 2015, 12:02, la Opinii / Editoriale • Articol publicat de Octavian Balan
Săptămâna trecută, o agenție de presă din stânga Nistrului scria despre „un scenariu”, chipurile elaborat de NATO, potrivit căruia R. Moldova, ajutată de România, ar putea ataca Transnistria.
Potrivit tiras.ru, grupul moldo-român ar fi coordonat de serviciile secrete ucrainene, iar NATO va interveni oficial după escaladarea situației să apere România. De cealaltă parte, Rusia nu vrea să cedeze Transnistria și intenționează să-și majoreze numărul de militari în stânga Nistrului.
Editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Petru Bogatu, afirmă că asemenea texte, precum cel al „Tiras”-ului, fac parte din aceleași speculații emise de Ernest Vardanian și preluate de postul „Zvezda” din Rusia.
„Faptul că televiziunile din Rusia stau cu lupa pe unele site-uri insignifiante și preiau informații despre pretinse acțiuni ale României sunt niște tehnici de manipulare, de propagandă a Federației Ruse. Nu ar fi pentru prima dată. Și în vara anului 2008 presa rusă era, de asemenea, burdușită cu informații venite de undeva din zona Caucazului despre pretinse intenții agresive ale Georgiei și, până la urmă, s-a văzut cine a luptat în războiul de acolo. Și acum e vorba de un atac propagandistic, fără acoperire reală”, crede Petru Bogatu.
Potrivit analistului politic, o astfel de situație, un nou episod al propagandei rusești poate fi urmărit acum și în Țările Baltice, mai cu seamă legat de prezența trupelor NATO în cele trei țări ex-sovietice.
„Trebuie de văzut ce urmărește Rusia prin astfel de insinuări. Asemenea informații trebuie tratate ca atare, ca speculații care fac parte din propaganda rusească”, încheie Bogatu.
Iar fostul viceministru al Afacerilor Interne, Ghenadie Cosovan, crede că „transnistrenilor le trebuie acum agitarea apelor, pentru ca Rusia să aibă motiv oficial” să intervină în regiune.
„Situația economică a Transnistriei este acum foarte dificilă. Dacă în decurs de două-trei luni nu vor ajunge acolo ajutoare, oamenii nemulțumiți vor ieși în stradă. Ei vor să atragă în conflict R. Moldova și România, ca să le vină Rusia în ajutor. Nu e vorba nici de NATO, nici de altceva. În Transnistria au loc deja de doi-trei ani manevre militare, iar bubuiturile se aud până în Ucraina. Spre deosebire de autoritățile R. Moldova, ucrainenii își iau măsuri de precauție”, ne-a spus Ghenadie Cosovan.
Nici fostul deținut al regimului de la Tiraspol, Alexandru Leșco, nu crede că R. Moldova ar intenționa să atace Transnistria.
„Doar Rusia poate să facă vreo provocare. Nu renunță Rusia așa de ușor la proiectul „Novorossia”. La ce au renunțat ei vreodată?”, întreabă retoric Alexandru Leșco.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲