Senator american: SUA ar putea să atace Iranul
adăugat 08 noiembrie 2010, 13:51, la Externe
Statele Unite ale Americii ar putea fi nevoite să atace Iranul pentru a pune capăt ambiţiilor nucleare ale acestei ţări, scrie Timpul, cu referire la declaraţia senatorului american Lindsey Graham, făcută în cadrul unei reuniuni pe tema securităţii internaţionale desfăşurată în provincia canadiană Nova Scoţia.
Potrivit lui Graham, SUA ar putea avea şi o „confruntare” şi cu China. „Dacă preşedintele Barack Obama decide să aibă o atitudine dură faţă de Iran, mergând dincolo de sancţiuni, cred că va primi un sprijin important din partea republicanilor, pentru că nu putem permite Iranului să fabrice arme nucleare”, explică senatorul.
Senatorul a mai spus că „Statele Unite nu-şi doreşte un alt conflict militar, dar ultimul lucru de care lumea are nevoie este ca Iranul să se doteze cu arme nucleare. Ideea politicii de izolare nu mai este valabilă în privinţa Iranului”. În opinia oficialului american, o intervenţie împotriva Iranului ar putea fi necesară „pentru distrugerea Forţelor navale, a celor aeriene şi a Gardienilor Revoluţiei, nu doar pentru neutralizarea programului nuclear”.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲