Smirnov respinge ideea integrării Transnistriei în R. Moldova
adăugat 01 octombrie 2008, 06:42, la Eveniment
Transnistria este un stat realizat de facto, de aceea nu are niciun motiv să revină în cadrul Republicii Moldova, a declarat liderul transnistrean Igor Smirnov, la Suhumi, cu ocazia celebrării a 15 ani de la independenţa regiunii separatiste Abhazia, potrivit agenţiilor străine de presă, transmite NewsIn.Liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, afirmă că Transnistria este un stat realizat de facto, de aceea nu are nici un motiv să revină în cadrul Republicii Moldova. "Noi nu am trăit niciodată în Moldova", a declarat Smirnov la Suhumi, marţi, în cadrul festivităţilor prilejuite de aniversarea a 15-a a independenţei regiunii secesioniste abhaze din Georgia.
Declaraţia lui Smirnov vine la scurt timp după încercarea eşuată a mediatorilor din negocieri de a organiza o nouă întîlnire între liderul transnistrean şi preşedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin. Cei doi au fost de acord să se întâlnească la 25 septembrie, dar în ultimul moment nu s-au putut înţelege asupra locului întâlnirii. La o zi după eşecul negocierilor, Igor Smirnov a plecat în Abhazia, unde ar urma să se afle pînă la începutul săptămânii vitoare.
Participând la mitingul festiv de marţi din Suhumi, Igor Smirnov a declarat că lupta pentru independenţă a abhazilor şi osetilor, finalizată cu recunoaşterea independenţei lor, îi convinge pe transnistreni tot mai mult de justeţea căii pe care au ales-o.
Tiraspolul va discuta cu Chişinăul numai pentru a stabili "relaţii oficiale de prietenie şi neagresiune", a spus Smirnov. El l-a acuzat pe preşedintele moldovean Voronin de faptul că nu ar dori sincer să rezolve problema Transnistriei. "Voronin este prins în menghina intereselor sale personale economice şi politice. Cei care conduc astăzi realmente Moldova nu au nici un interes să rezolve problemele noastre. Şi mai mult, ei se tem că Federaţia Rusă îşi va întări aici influenţa", a spus Smirnov. Iată de ce, a conchis el, "Tiraspolul nu-şi face iluzii faţă de noile promisiuni ale Chişinăului. Înţelegem foarte bine că numai independenţa noastră reală şi protecţia Rusiei pot fi garanţia vieţii noastre pe pămîntul nostru", a mai declarat liderul transnistrean la Suhumi.
Eşecul întîlnirii Voronin-Smirnov pare să fi înăsprit din nou poziţiile părţilor în conflict. Preşedintele Voronin a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că Chişinăul va purta negocieri doar în baza legii din 22 iulie 2005 privind statutul regiunii transnistrene, lege ce-i conferă Transnistriei o largă autonomie, dar care este respinsă categoric de Tiraspol şi Moscova.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲