ȘOC! Cel mai MARE județ din România va semna UNIREA
adăugat 14 martie 2018, 14:37, la Eveniment • Articol publicat de Octavian Balan
În timp ce Igor Dodon se află în plină campanie a promovării prostiei în Republica Moldova, iar replicile tovarășului la adresa primarului din localitatea Băcioi amintesc de agitarea godacului înainte de a fi sacrificat pentru masa de Crăciun, la care vedem aceeași expresie în care se agită, dar nu poate anula inevitabilul, inevitabil în cazul lui Dodon, este reprezentat de unire, iar noi cu siguranță cum ajugem să ne bucurăm în fiecare an de friptura din ziua nașterii Mântuitorului, în viitorul apropiat ne vom bucura și de unire, iar Dodon va rămâne doar cu mirosul neplăcut lăsat în cocină.
Cert este faptul că guițatul bufonului nu este băgat în seamă și oamenii serioși își văd în continuare de treabă. Astfel, în cel mai mare județ din România s-a înregistrat o cerere de votare a Declarației de Unire cu R. Moldova, înițiativa îi aparține Roxanei Iliescu, vicepreședinte al Județului Timiș.
Domnia Sa a declarat că propunerea va fi supusă votului pe 29 martie.
“Îi rog pe toţi colegii să îl semnăm, indiferent de coloratura politică pe care o avem. Este o declaraţie simbolică, prin care arătăm că suntem alături de fraţii noştri de peste Prut, o declaraţie necesară acum, în anul Centenarului, mai ales că primarii și consilierii locali din peste 100 de localităţi din Republica Moldova au semnat deja ,,Declaraţiile de Unire’’, demonstrând că îşi doresc cu adevărat acest lucru. Un gest similar l-au făcut şi colegii noştri din Consiliile Judeţene Prahova şi Constanţa, cei din Consiliul Local al Municipiului Iaşi, dar şi din multe alte comune din ţară, prima dintre ele fiind localitatea Pârva din judeţul Bistriţa-Năsăud. Demersul este justificat şi de faptul că există temeiul legal, dar şi recunoașterea internaţională concretă a dreptului Republicii Moldova de a se reuni cu Patria-Mamă, România. Așadar, propun colegilor consilieri judeţeni să ne asociem demersurilor fraţilor noștri de peste Prut de a lupta pentru reîntregirea neamului românesc prin asumarea ,,Declaraţiei de Reunire’’ în an de sărbătoare a Centenarului Unirii 1918-2018”, îndeamnă Roxana Iliescu, vicepreşedinte CJT.
Amintim că, în toate sondajele realizate în România, după 1989, procentul celor care doresc reîntregirea, chiar dacă ar avea de suportat costuri, depășește 80%.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲