Sper că toţi alegătorii vor participa masiv la alegeri
adăugat 22 noiembrie 2010, 16:15, la Interviu / Reportaj • Articol publicat de Octavian Balan
Sergiu Banari: în R. Moldova nu există legi, care permit ca un politician să poată întreţine familia, fără a avea un business, o afacere.
Candidatul independent, Sergiu Banari este concurentul cu nr 39 inscris in buletinul de vot. Sloganul electoral al concurentului este „Ultimul in buletin, primul in realizari”.
Europa Liberă: Domnule Sergiu Banari, în viziunea Dumneavostră, ce probleme trebuie incluse prioritar pe agenda noului Parlament?
Sergiu Banari: „În primul rând, prima prioritate cred că pentru noi toţi, care se consideră cetăţeni ai Republicii Moldova, şi aici mă refer nu numai la cei, care la momentul dat se află în Moldova, dar apelez către cetăţenii noştri de peste hotare, că noi trebuie să participăm la alegerile din 28 noiembrie 2010. Şi să exprimăm părerea noastră şi opinia noastră şi să alegem un vector de dezvoltare. Ceea ce ţine de priorităţi de importanţă majoră – la momentul dat, după ce acest sistem pluripartidal nu a arătat rezultate concrete, după 20 de ani de zile, din 91 până în anul 2010, cred, că noi trebuie neapărat, până la alegerile locale, să schimbăm sistemul electoral şi să introducem un sistem electoral mixt. Ceea ce va ridica rolul alegătorului simplu şi va introduce un contact direct dintre cei aleşi, la diferite nivele – la nivelul local sau la nivel central, şi cei care au dreptul constituţional de a alege.”
Europa Liberă: Domnule Banari, Dumneavoastră optaţi pentru modificarea sistemului electoral, astfel încât 50 % din deputaţi să fie aleşi în circumscripţii uninominale, iar restul de 50 % pe liste de partid. De ce? Care ar fi avantajele sistemul mixt de alegeri?
Sergiu Banari: „La momentul actual, acest sistem care există în Republica Moldova, a arătat foarte clar, că el nu este unul suficient şi nu dă rezultatele, care sunt aşteptate de către alegători. În primul rând, noi aici ne referim la listele partidelor politice, care sunt completate netransparente. Şi chiar unii membri de partid nu ştiu de ce a fost introdus un om, sau scos din lista parlamentară. Aici eu mă refer şi la ultimele evenimente, care au avut loc cu listele partidelor politice, ieri şi alaltăieri. Deoarece, prin introducerea acestui sistem noi facem viaţa politică mult mai transparentă, decât ea este la momentul actual.”
Europa Liberă: Ca om de afaceri, ce părere aveţi despre implicarea reprezentanţilor mediilor de afaceri în politică? A devenit la modă ca businessmenii să se includă în cursa electorală.
Sergiu Banari: „În primul rând, eu vă spun, dacă ne referim la persoana mea, eu vă spun, pot să spun şi declar că eu am pierdut tinereţea, deoarece nu am avut această tinereţe, din cauza că din 2005 şi până la 2009 am luptat mult cu comuniştii. Şi afacerea pentru mine, ca pentru un bărbat şi un soţ, este sursa pentru întreţinerea familiei şi în nici un caz nu este opţiunea principală, sau scopul principal al vieţii mele. Încă la vârsta de 25 de ani am decis, că viaţa mea va fi dedicată carierei politice şi mă duc pas după pas, eu mă apropii de scopul meu, de opţiunea mea. Şi consider că am şi experienţa necesară. În 2007 am fost ales, ca şi alţi tineri prima dată, în premieră noi am fost aleşi la nivelul local în calitate de consilieri municipali de primar şi acum, după ce noi am trecut acest studiu destul de complex pentru noi, după ce avem această experienţă, este un pas logic.”
Europa Liberă: Domnule Banari, oricum, în ultimul timp vedem, că şi pe lista partidelor au apărut numele anumitor sponsori, oameni de afaceri, care se includ în politică. Afilierea cu activitatea politică pentru oamenii de afaceri şi invers crează mari probleme de credibilitate şi mai târziu poate fi sancţionată.
Sergiu Banari: „Aveţi dreptate. Numai că trebuie să facem o diferenţă. Este o practica europeană, când un om, care a fost realizat ca om de afaceri, el vine în politică. Dar nu vine din start în Parlament sau în Guvern. Această persoană, după ce a luat anumită decizie, trebuie să aibă nişte paşi concreţi şi rezultate la diferite nivele. Mie tot mi se pare straniu, că oameni fără trecut în politică, fără trecut în viaţa socială, au parvenit foarte straniu şi în regim de urgenţă în anumite liste de partid. Cu adevărat, aici aveţi dreptate. Dar ceea ce ţine de alţi oameni, care pe parcursul anilor participă activ în viaţa social-politică, mi se pare logic. Că în Republica Moldova nu există anumite legi, care permit ca un politician poate întreţine familia, fără a avea un business, o afacere pentru familia sa.”
Europa Liberă: Astăzi am aflat, că un grup de candidaţi independenţi propun partidelor politice să semneze, până la 28 noiembrie, până duminică, când vor avea loc alegerile parlamentare anticipate, un pact pro Moldova, care ar fi o convenţie de consens naţional. Aţi subscris? Ce fel de consens naţional cer candidaţii independenţi?
Sergiu Banari: „Nu prea urmăresc aceste evenimente, deoarece acest grup de candidaţi independenţi participă din partea fostului partid de guvernământ. Dacă vom urmări biografia lor, ei toţi practic au fost implicaţi, au fost membri, sau până acuma sunt membri ai Partidului Comuniştilor. Deoarece este o provocare foarte, să spunem aşa, banală şi cu un nivel foarte jos, când oameni fără rezultate, fără acţiuni concrete propun la cel mai înalt nivel anumite fapte, care nici ei nu pot să explice pentru ce propun asta şi care este drept scopul acestui pas şi rezultatul lui.”
Europa Liberă: 30 % din numărul total al alegătorilor sunt indecişi, potrivit ultimelor sondaje. În ajun de scrutin unii, totuşi, se mai hotărăsc. Ce credeţi despre acest segment al populaţiei, care, deocamdată, rămâne a fi indecis? Totuşi, 30 % e un număr important de alegători.
Sergiu Banari: „Este un număr extrem de important, pentru că este vorba de circa un milion de alegători, 800 de mii de alegători. Eu vă spun, că părerea mea este, că ultima săptămână este foarte importantă. Noi acum facem totalizări, inclusiv şi acei concurenţi electorali, care sunt înscrişi în cursa electorală. Şi cred, că cele mai importante sunt ultimele trei zile. Noi vorbim despre data de 24, 25, 26, înainte de ziua de tăcere. Şi după asta vom vedea, care va fi rezultatul. Eu sper, că toţi alegătorii vor participa masiv la alegeri.”
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲