Stadionul Republican ar putea fi construit lângă Circ
adăugat 25 septembrie 2011, 07:28, la Sport • Articol publicat de Ana Cristiuc
Unul din locurile pentru construcția noului Stadion Republican ar fi terenul de lângă Circ, aflat pe bd. Renașterii Naționale. De această părere este primarul general al Capitalei, Dorin Chirtoacă, care a convocat o ședință de lucru privind situația terenului dat.
Potrivit serviciul de presă al Primăriei, suprafața locului rezervat încă în 2006 pentru stadion este de 27 hectare. Atunci, prin decizia Consiliului municipal Chișinău, un agent economic a primit terenul pentru a efectua lucrările de construcție ale unui stadion olimpic. La luarea deciziei, autoritățile municipale au ținut cont de o Hotărâre de Guvern și de contractul semnat între autoritățile centrale și companie. Astfel, dacă totul se efectua conform planului, în 2010 arena deja trebuia să fie gata.
Totuși, lucrările au rămas neîncepute din cauza că agentul economic a propus ca în preajma stadionului să fie construite și câteva blocuri locative. Odată ce au aflat despre asta, Guvernul și Primăria au respins conceptul propus de agent. Cel din urmă a refuzat mai apoi să își ducă la bun sfârșit proiectul.
Primarul Dorin Chirtoacă a solicitat tuturor responsabililor să reevalueze situația și să propună soluții pentru a valorifica în continuare terenul de pe bd. Renașterii din Chișinău. Potrivit lui Chirtoacă, una din soluții ar fi construicția Stadionului Republican în acel loc. Mai mult, Primăria mai are de soluționat problemelor legate de relațiile funciare, pe care aceasta le avea anterior cu agenții economici care arendaseră terenuri în zonă.
UNIMEDIA amintește că recent, ministrul Tineretului și Sportului, Ion Cebanu a anunțat că s-a pus sub discuție construirea unui nou Stadion Republican în Chișinău. Potrivit acestuia, foarte curând va fi anunțat un concurs pentru investitori, iar construcția nu va costa mi puțin de 500 milioane de lei și va avea peste 20 000 de locuri. În 2007 Stadionul Republican a fost demolat de către autorități, din cauza că atunci se inițiase un nou proiect care prevedea construcția unei arene imense dar și a câtorva locuri de antrenament și distracții în preajmă
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲