Stadiul planului de acţiuni Republica Moldova - UE
adăugat 15 martie 2008, 22:20, la Eveniment
Reprezentanţii Ministerului Justiţiei s-au întâlnit vineri cu membrii societăţii civile pentru a oferi detalii despre realizarea capitolului ce ţine de justiţie din planul de acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeană. Justiţia pare să fie unul dintre cele mai problematice capitole din Republicii Moldova. În planul de acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeană, reformei sistemului judiciar îi este acordată o atenţie specială. Reprezentanţii ministerului justiţiei spun că domeniul care ii priveşte din planul de acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeană a fost în mare parte realizat. Diana Scobioală este şefa direcţiei generale relaţii internaţionale şi integrare europeană din cadrul ministerului justiţiei. Ea spune că "acum când în mare parte am realizat acel volum de sarcini ce ţine de elaborarea legislativă, deja au fost adoptate legile - suntem într-o fază de implementare, care este cea mai îndelungată şi cea mai dificilă uneori." Aproape întotdeauna, însă, când vine vorba despre evaluarea situaţiei justiţiei moldoveneşti, autorităţile de la Bruxelles le reproşează celor de la Chişinău abordarea formală şi cantitativă, în detrimentul calităţii reformelor. Igor Boţan este unul dintre autorii rapoartelor independente de evaluare a planului de acţiuni. "Marea problemă este că oficialii europeni ne spun cu text deschis că în Republica Moldova se adoptă legi foarte bune, dar implementarea acestora este foarte-foarte proastă", spune Igor Boţan. Un argument în acest sens este şi numărul de cauze pierdute la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului - Republica Moldova este ţara cu cele mai multe plângeri, raportate la populaţie, adresate CEDO. Dar cum va aprecia Bruxelles-ul îndeplinirea de către Republica Moldova a planului de acţiuni? "Vor spune că în linii mari, s-a făcut un lucru imens, care a ajutat foarte mult Republica Moldova să se modernizeze, dar mai sunt încă lucruri asupra cărora trebuie să se mai insiste", spune Igor Boţan. "Şi cu siguranţă vor indica faptul că nota finală, Republica Moldova o va primi mai degrabă în urma pregătirii şi desfăşurării alegerilor din 2009", mai spune Igor Boţan.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲