SUA finanteaza in continuare democratizarea Basarabiei
adăugat 20 februarie 2009, 11:26, la Eveniment
Ambasada SUA a anunţat continuarea Programului de granturi mici pentru susţinerea iniţiativelor democratice. Granturile sunt acordate organizaţiilor neguvernamentale non-profit şi mass-mediei independente oficial înregistrate în Moldova.Surse din cadrul ambasadei au comunicat pentru INFOTAG că drept la stabilirea beneficiarilor vor fi folosite proiectele care au priorităţi în domeniul educaţiei civice, de consolidare şi promovare a societăţii civile şi a instituţiilor democratice; mass-media independentă, accesul liber la informaţie, transparenţa în conducere; participarea publicului la luarea deciziilor; instituţionalizarea unor procese democratice deschise, pluraliste şi democratice la nivel local.
Sursa citată menţionează că Programul nu finanţează ajutorul umanitar sau activităţi de caritate; activităţi politice şi de partid; cercetări ştiinţifice; conferinţe şi/sau călătorii individuale în străinătate; activităţi comerciale; proiecte ce presupun dezvoltarea instituţională primară a organizaţiilor.
Data limită pentru prezentarea proiectelor este 31 martie. Informaţia suplimentară, cerinţele programului, formularul standard şi instrucţiunile pas-cu-pas sînt disponibile la următoarea adresă http://romanian.moldova.usembassy.gov/democracy-grants.html
INFOTAG precizează: Programul a fost iniţiat în 1994 ca un mecanism flexibil care ar permite ambasadelor americane să susţină dezvoltarea democraţiei în Europa Centrală şi de Est, Eurasia şi CSI. În Moldova Programul activează din 1996. Cel mai mare grant a fost de $24 mii. Pentru realizarea unui proiect, de obicei, se acordă $3-5 mii.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲