Terry Davis: Moldova este demnă de o perspectivă europeană
adăugat 24 mai 2008, 18:05, la Eveniment
Moldova este demnă de o perspectivă europeană. Declaraţia aparţine Secretarului General al Consiliului Europei, Terry Davis, lansată în cadrul întâlnirii de vineri, 23 mai, la Strasbourg, cu spicherul moldovean, Marian Lupu. Potrivit serviciului de presă al Parlamentului, oficialul european a mai remarcat necesitatea asigurării de către ţara noastră a continuităţii reformelor în domenii precum justiţia, mass media, climatul de afaceri etc.Marian Lupu a declarat, la rândul său, că Republica Moldova va continua să-şi îndeplinească angajamentele faţă de forul pan european. Lupu a reamintit faptul că în 2005 Parlamentul Republicii Moldova , în conformitate cu rezoluţia Consiliului Europei, a stabilit un Program de acţiuni în vederea onorării angajamentelor faţă de forul european. Plus, Parlamentul a început audierile referitoare la cazurile pierdute de către Republica Moldova la CEDO.
Potrivit serviciului de presă al Parlamentului, cei doi oficiali au mai discutat aspecte ce vizează reglementarea conflictului transnistrean, pronunţându-se pentru soluţionarea paşnică a acestui diferend, impulsionarea reformelor democratice şi asigurarea respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană. "Soluţionarea problemei transnistrene este de o importanţă deosebită nu doar pentru viitorul Republicii Moldova, ci şi pentru securitatea din întreaga Europă", a mai afirmat Terry Davis.
Oficialul european, de asemenea, şi-a exprimat disponibilitatea de a participa la Conferinţa Regională care va fi organizată la Chişinău la 17 iunie curent în contextul exercitării de către Republica Moldova a Preşedinţiei la cinci aranjamente regionale.
UNIMEDIA precizează că Republica Moldova a devenit membru al Consiliului Europei pe 13 iulie 1995. În acest context, "perspectivă europeană" ar presupune o posibilitate de aderare în Uniunea Europeană.
Amintim că Polonia si Suedia intenţionează să propună Uniunii Europene sa formeze organizatia "Parteneriatul Estic", în componenţa căruia ar urma să intre cele 27 de state membre ale UE si Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, inclusiv şi Republica Moldova.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲