Trei proteste, trei locaţii, o singură solicitare – lichidarea posturilor de pacificatori ruși din Zona de Securitate
adăugat 09 ianuarie 2012, 07:35, 09:35 la Eveniment • Articol publicat de Cornel Postolachi
După un week-end în spirit de Crăciun pe stil vechi, protestele în legătură cu decesul tânărului Vadim Pisari vor fi reluate. Pentru luni, 9 ianuarie, au fost anunţate trei proteste: unul pe podul de la Dubăsari, unul în faţa sediului Ambasadei Ruse din Chişinău şi altul – în faţa sediului Ambasadei Ruse din Bucureşti.
Astfel, începând cu ora 10.00, la Vadul lui Vodă, în locul în care a fost împuşcat mortal Vadim Pisari de către un pacificator rus, va avea loc un nou protest, la care sunt aşteptaţi peste 500 de oameni din satele din împrejurime. Oamenii susţin că vor protesta paşnic până la ora 13.00, iar dacă între timp autorităţile de la Chişinău nu vor lua măsuri şi nu-şi vor îndeplini promisiunile, ei vor trece la fapte. ,,E o decizie comună, vom veni la protest cu tractoare şi macarale şi suntem dispuşi să scoatem postul şi singuri, dacă autorităţile de la Chişinău tot tărăgănează eliminarea acestor posturi ilegale de pe teritoriul Republicii Moldova”, a declarat pentru Moldova.org Anatol Croitoru, locuitor al satului Coşniţa, preşedintele Asociaţiei de Cultură şi Drept ,,Transnistria”.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲