Ultima oră: Ucraina scumpeşte energia electrică livrată Moldovei
adăugat 10 ianuarie 2008, 12:20, la Eveniment
Preţul energiei electrice importate din Ucraina va creşte cu circa 34%, de la 3,6 cenţi SUA/kWh, în luna ianuarie 2008, la 4,8 cenţi SUA/kWh, în luna decembrie 2008. Potrivit revistei cu profil economic ECO, comparativ cu anul 2007, când media preţului de import a fost de 3,0 cenţi SUA/kWh (a crescut treptat de la 2,6 cenţi SUA/kWh, la începutul anului, până la 3,5 cenţi SUA/kWh, în luna decembrie), în anul 2008 preţul de import, în medie, va fi de cel puţin 4,2 cenţi SUA/kWh, adică cu 40% mai mare. În acelaşi8 timp, experţii moldoveni apreciază că numai majorarea preţului de import în această proporţie va genera o creştere a tarifelor interne cu cel puţin 15%. Tarifele la energia electrică ar putea creşte şi mai semnificativ, ca urmare a majorării preţului la energia electrică de producţie locală, a salariilor din sectorul energetic, a cheltuielilor pentru întreţinerea şi extinderea reţelelor electrice etc. Mai mult, aceştia consideră că, în următorii cinci-şase ani, tarifele la energia electrică ar putea creşte dublu faţă de cele actuale, iar, în anul 2008, am putea asista la cele mai semnificative creşteri. Silvia Radu, director corporativ al companiei Union Fenosa în Moldova, e de părere că scumpirea de către Ucraina a energiei electrice de la 3,6 cenţi SUA/kWh, în luna ianuarie 2008, la 4,8 cenţi SUA/kWh, în luna decembrie 2008, reprezintă de fapt cea mai optimistă variantă de evoluţie a lucrurilor.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲