S-a aşezat un an peste manifestaţiile anticomuniste, desfăşurate la două zile după alegerile parlamentare din primăvara anului trecut. În urma zguduitorului film despre masacrul dezlănţuit de poliţie împotriva protestatarilor în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, încep să apară noi mărturii şi documente care dovedesc fără putinţă de tăgadă că sângeroasa represiune a fost pusă la cale şi regizată de fosta conducere comunistă a Republicii Moldova.

Este la mintea oricui că, în condiţiile în care până şi numirea şoferilor de la ambasade era coordonată cu şeful statului, organele de forţă nu aveau cum să descindă cu brutalitate în Piaţa Marii Adunări Naţionale de capul lor, fără ordinul lui Vladimir Voronin. Şi cum acesta a recunoscut deja că, în toiul evenimentelor din 7 aprilie, a dat indicaţii ministrului de Interne, depăşindu-şi astfel, în treacăt fie spus, atribuţiile constituţionale, ex-preşedintele republicii urmează să fie reţinut cât mai curând cu putinţă pentru a fi anchetat în stare de arest.

Ca şi, de altfel, fostul vicecomisar al Chişinăului, Iacob Gumeniţă, care, după cum bine se vede din imaginile video, loveşte ca o bestie cu piciorul un tânăr căzut lat la pământ. În aceste circumstanţe, nu-i nevoie ca procurorii să despice firul în patru în aşteptarea rezultatelor expertizelor tehnice şi medico-legale pentru a-l aresta şi a-l diferi justiţiei. Când acum câţiva ani, de exemplu, televiziunile americane au transmis imagini cu nişte poliţişti care băteau cu pumni şi picioare un cetăţean zăcând neputincios pe marginea drumului, aceştia au fost încarceraţi în aceeaşi zi.

Oricum, numele pionilor care au instigat la violenţă şi au condus cu o înverşunare sadică dezmăţul poliţiei sunt acum cunoscute: Papuc, Botnari, Zubic, Gumeniţă etc. Dar unde erau ceilalţi? Unde se aflau piesele grele din anturajul dictatorului în momentul în care era ucis Valeriu Boboc?

Se ştie că, în urma vandalizării sediilor Preşedinţiei şi Parlamentului, şeful statului, unii dintre consilierii săi, precum şi o serie de deputaţi comunişti s-au mutat în Casa Guvernului. Aici s-a transferat pupitrul de comandă al ţării.

Astfel stând lucrurile, mă întreb ce făceau Zinaida Greceanâi, Mark Tkaciuk, Oleg Reidman în clipele în care călăii, în frunte cu Zubic şi Gumeniţă, au dat buzna în piaţă, lovind ca nişte apucaţi în dreapta şi în stânga? Dar noile vedete ale PCRM Iurie Muntean, Grigori Petrenco şi Igor Dodon? Unde s-au oploşit ei? Nu cumva în faţa enormelor geamuri fumurii de la Casa Guvernului pentru a savura spectacolul îngrozitor ce se derula în piaţă?

Şi după aceasta ce aţi făcut? L-aţi secundat de Paşti pe primul ucigaş al ţării în timp ce acesta aprindea o lumânare în biserică?

Dar Marian Lupu? El mărturiseşte ca începutul manifestaţiei l-a urmărit din biroul său de la Parlament. Dar mai apoi? Unde s-a retras ulterior, când a fost incendiat sediul Legislativului? Nu cred că persoana a doua în stat s-a dus acasă ca să se aciueze într-un fotoliu de la sufragerie? A văzut sau nu actualul lider PD carnagiul terifiant din piaţă? Şi dacă da, ce a simţit şi cum a dormit după asta? Iar dacă nu, să ne spună şi nouă de ce a acceptat să fie un figurant de lux în angrenajul unui regim mafiot şi represiv? Sper sincer să aibă răspunsuri cinstite şi satisfăcătoare la aceste întrebări care seacă astăzi toată lumea.

Indiferent de contextul politic, este limpede că puterea comunistă a comis în dricul nopţii de 7 spre 8 aprilie o crimă abominabilă. Pentru săvârşirea ei trebuie să răspundă nu numai brutele care au executat un ordin ilegal, nu doar Voronin care a dispus reprimarea violentă şi abuzivă a protestatarilor, ci şi înalţii demnitari care au urmărit nepăsători cum, la o azvârlitură de băţ, nişte canalii, unele în uniforme, alţii în civil, au tăbărât ca fiarele asupra unor tineri nevinovaţi, ucigându-i, torturându-i şi umilindu-i.

Inacţiunea, faptul că doar au asistat la scena înfiorătoare, fără să participe la montarea ei, nu-i salvează pe foştii guvernanţi comunişti. Aceşti gură-cască sus-puşi au mâinile roşii până la coate şi de aceea vor fi, fără doar şi poate, judecaţi. Nu ştiu dacă vor da socoteală în faţa instanţei. În inimile şi în memoria oamenilor însă se vor alege cu pedeapsa capitală.