Republica Moldova riscă să nu apuce să vadă dacă există sau nu viaţă după ce se sfârşeşte calendarul maia în 2012. Asta pentru că, până la anul, ar putea să fie lovită de o apocalipsă regională cu efect restrâns, dar eminamente letal.

Un tertip halucinant

L-am auzit deunăzi pe Marian Lupu confesându-se la un post de televiziune că PDM a pus capăt negocierilor cu PCRM, întrucât acesta din urmă ar fi neglijat criza constituţională. Cu alte cuvinte, formaţiunea lui Voronin îşi dorea să vină la putere, dar nu vroia să caute soluţii pentru alegerea preşedintelui republicii. De unde şi concluzia că Partidul Comuniştilor urmărea să provoace cu bună ştiinţă noi alegeri anticipate. Calculul lui Voronin este străveziu.

Fostul preşedinte îşi propunea să profite de aflarea sa la guvernare pentru a pune mâna pe resursele administrative şi a submina, prin abuz de putere, opoziţia liberală şi democrată, asigurându-şi astfel o victorie confortabilă în viitorul scrutin. Pare să fie o tactică halucinantă. Un tertip aiuritor. Un fel de dans al surdei pe mormânt. Nu-i exclus însă ca astfel de socoteli să-şi facă astăzi şi unii democraţi.

Euforizaţi de scorul electoral bun sau, din contră, deprimaţi de rezultatul modest obţinut la 28 noiembrie, unor actori ar putea să le treacă prin cap ideea să perpetueze criza constituţională pentru a împinge lucrurile spre un nou scrutin. O combinaţie de doi bani! Republica Moldova riscă să nu supravieţuiască până la o nouă rundă de alegeri anticipate. Există câţiva factori care periclitează însăşi existenţa statului în cazul în care nu va fi ales preşedintele republicii.

Spectrul fatal al alegerilor anticipate

Primul. Dacă Sabia lui Damocles a alegerilor anticipate va plana iar asupra ţării, nici una dintre problemele capitale nu va fi rezolvată. Dimpotrivă, la cele vechi se vor adăuga altele, mult mai presante. Instabilitatea politică se va adânci. Investiţiile străine nu vor veni. Corupţia se va înteţi. Monopolurile vor strangula businessul mic şi mijlociu. Locurile de muncă şi aşa puţine se vor diminua. Sabotajul birocraţiei va continua. Justiţia nu va funcţiona etc. Republica Moldova şi aşa trăieşte din pomeni externe. S-ar putea ca societatea să intre într-o comă profundă încă până la finele lui 2011.

Al doilea. Spectrul alegerilor anticipate nu face decât să caşte şi mai mult prăpastia din societate care desparte adepţii vectorului occidental de cei ai vectorului oriental. Dezbinarea se va accentua, conducând la o escaladare a tensiunilor sociale. Acest fapt va fi speculat de Federaţia Rusă care, prin premierul său, Vladimir Putin, ne-a ameninţat deja cu un Kârgâzstan la noi acasă. În aceste condiţii, nu-i exclus ca situaţia să iasă de sub control încă până la sfârşit de an.

Al treilea. În cazul în care vor fi suspectaţi că obstrucţionează depăşirea crizei constituţionale pentru a provoca noi alegeri, formaţiunile AIE ar putea să piardă încrederea partenerilor occidentali. Or, fără sprijinul UE şi SUA, Alianţa nu va rezista. Asta să fie clar.

Al patrulea. Aliaţii noştri occidentali, speriaţi de interminabila criză la porţile UE şi NATO, dar şi de o previzibilă înăsprire a relaţiilor cu o Rusie tot mai xenofobă, ar putea fi constrânşi, în lipsa unei voinţe politice în interiorul ţării, să recurgă la o operaţie chirurgicală din afară. Nici UE, nici SUA nu vor tolera „somalizarea” Republicii Moldova. De aceea, marile cancelarii occidentale ar putea impune, în cel mai bun caz, o administraţie externă la Chişinău, ceea ce va însemna de fapt falimentarea Republicii Moldova.

O prioritate existenţială

Aşa fiind, alegerea preşedintelui republicii devine pentru moment o prioritate existenţială. Mai cu seamă că există soluţii reale pentru tranşarea acestei probleme. Cea mai radicală dintre ele ar fi un nou referendum constituţional, desfăşurat simultan cu alegerile locale. Atât că de data aceasta urmează să fie eliminat pragul minim de prezenţă la urne.

Posibilitatea unei iminente amendări a Constituţiei prin referendum i-ar putea forţa pe comunişti să voteze propriul lor proiect de modificare a Legii Supreme, fapt ce va permite alegerea preşedintelui în Parlament cu o majoritate simplă. Această cale de deblocare a crizei constituţionale este cea mai scurtă, cea mai economicoasă şi cea mai agreată de Comisia de la Veneţia.

În fine, cea de-a treia soluţie ar fi alegerea unui preşedinte neutru, din afara celor patru partide parlamentare. Poate că n-ar fi rău, dar e foarte greu. Nu va fi deloc uşor să identifici o persoană care ar fi pe toate gusturile politice.

Oricum, există şanse reale de a-i asigura AIE-2 un mandat plin. Ca să izbândească, toate cele trei partide ale coaliţiei de guvernământ trebuie să pornească pe un drum lung şi, în ciuda mulţimii de hopuri, să urce pe el nu mai puţin de patru ani.