![[o]](/v2_files/img/icons/clock.png){kind=icon}
Comentarii (0)
Tipăreşte
Sus
Valeriu Gafencu, mucenic al temniţelor stăpânirii fără de Dumnezeu
adăugat 23 ianuarie 2008, 10:34, la Opinii / Editoriale
Răsfoiam nişte cărţi mai vechi de istorie, că pe aceste de azi, "integrate", ar fi bune doar de dat la maculatură. Dar chiar şi în cele scrise după '89, nu gasesc prea multe despre istoria Bisericii aflată sub dictatura comunistă. Sporadic apar personalităţi care adesea sunt etichetaţi necorespunzător vieţii pe care au trăit-o. Şi mai puţin se scrie despre martirii care au dat viaţa opunându-se "terorii roşii".
Puţini ţin minte, că mâine este omagiat Valeriu Gafencu, care a murit în temniţile comuniste, pentru că şi-a iubit ţara, tradiţia, credinţa…
Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sîngerei, judetul Bălţi, în Basarabia. În toamna anului 1941, când a fost arestat şi condamnat la 25 de ani muncă silnică, Valeriu Gafencu avea varsta de 20 de ani. Era student în anul al II-lea al Facultaţii de Drept si Filosofie din Iaşi. Profesorul său de DreptCivil, Constantin Angelescu, îl aprecia ca pe cel mai bun student din toţi câţi a avut. Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Tg. Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin puscăriile de la închisoarea Aiud (întemniţat de regimul dictatorial al lui Antonescu, între 1941 - 1944) şi de la Piteşti.
Preţul rezistenţei sale morale şi spirituale în faţa ighemonului comunist de la Pitesti a fost unul care i-a răpit definitiv sănătatea. TBC-ul pulmonar, osos şi ganglinar, reumatismul, lipsa hranei necesare i-au ruinat trupul. Chipul său era însă, straniu, scaldat într-o lumină nepamânteană, asupra căreia depun mărturie multi din cei care au avut privilegiul de a-i fi în preajmă în ultima parte a vieţii sale. Sufletul şi mintea sa nu se despărţeau defel de rugăciune. Cu numeroase plăgi tuberculoase pe trup - care supurau permanent - Gafencu şi-a aşteptat moartea cu o seninătate care i-a înmuiat şi pe gardienii-călăi. Trupul său se făcuse cu adevarat lăcaş al Duhului Sfânt. Pentru credinţa sa, Valeriu a fost învrednicit de Dumnezeu sa-şi cunoască ziua morţii.
Pe 2 februarie 1952, el şi-a rugat camarazii să-i procure o lumânare şi o cămaşă albă, pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie a aceluiaşi an. A mai cerut ca o cruciulişă (pe care se pare că o avea de la logodnica sa) sa-i fie pusă în gură, pe partea dreaptă, spre a fi recunoscut la o eventuala dezgropare.
La 18 februarie, între orele 14.00 şi 15.00, după momente de rugăciune incadescenţa (cu faţa transfigurată), Valeriu a rostit ultimile cuvinte: "Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul".
La targa unde a fost depus, spre a fi dus într-o groapă comună (a tuberculoşilor), au venit şi s-au închinat, pe rând, toţi deţinuţii, iar călăul Petre Orban a plecat din închisoare pentru întreaga zi, pentru a-i lăsa să-şi ia rămas bun de la Valeriu.
Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale. Si-a sacrificat, pentru Hristos şi neam: tinereţea, profesia, familia, libertatea şi viata.
Să nu uităm de ei, să-i păstrăm în inima noastră şi să le urmăm exemplul celor care astăzi sunt sfinţi, sfinţi ai închisorilor comuniste...
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
![[Valid RSS]](/v2_files/img/valid-rss.png "Validate my RSS feed"){kind=small}