Cu zece ani în urmă, la 5 iulie anul 2000, Parlamentul Republicii Moldova legiferează republica parlamentară. Dacă facem abstracţie de subterfugiile politicianiste care au motivat această reformă constituţională, ea a însemnat un pas înainte spre democratizarea regimului politic autohton. Numai că, odată cu venirea la putere a lui Voronin în 2001, chiar şi această bună intenţie, dacă ea a existat, este dată peste cap.

Fiindcă între 2001 şi 2009 în Republica Moldova se stabileşte un regim care a funţionat după regulile clasice ale mafiei. Semnele distinctive ale acestuia s-au manifestat în controlul economiei, a finanţelor, subordonarea justiţiei, a presei, uzurparea puterii, ceea ce întrun cuvânt ar însemna substituirea constituţiei şi înlocuirea ei cu un cod de legi nescrise, pe modelul lumii interlope, unde face legile cea mai mare şi mai temută autoritate criminală. Din Republică parlamentară Voronin a făcut un jalnic ţarat numai bun pentru alinarea poftelor de bani şi de bogăţie a propriului fiu şi a camarilei sale politice. Bântuit de sărăcie, ocupat de armate străine, chiftind de ideologii xenofobe, acest stat a demonstrat o dată în plus şi poate pentru totdeauna că nu există comunism cu faţă umană.

Nici în variantă rusească, nici în variantă nemţească şi nici în variantă moldovenească. Acolo unde la putere în mod accidental vin forţe politice,  purtând însemne comuniste, ele aduc pentru oameni numai suferinţă şi moarte. Pentru că parlamentarii din anul 2000 au acţionat pidosnic, lipsind în mod abuziv poporul de dreptul de a-şi alege preşedintele, iar regimul care a urmat s-a dovedit a fi nu numai antidemocratic, dar şi unul deschis hoţesc, mecanismul instalat atunci nu a funcţionat, nici în 2009, dar nici în 2010, după schimbarea regimului de guvernare. Ciclul s-a încheiat.

Statul sforarilor şi al hoţilor a suferit eşec. Poporul şi-a spus din nou cuvântul lui hotărâtor. Acum este nevoie de o reaşezare a lucrurilor, pe nou, cu maximă responsabilitate şi cu o neabătută corectitudine. Este deja ştiut că pe 5 septembrie vom avea un referendum în problema alegerii preşedintelui. Evenimentul este un prilej excelent pentru societatea civilă, dar şi pentru partidele democratice, să folosească acesta campanie în scopul europenizării Republicii Moldova, chit că perioada coincide cu participarea masivă a Occidentului la eforturile de reformare economică, politică şi socială, asumate de guvernarea Alianţei. Numai că europenizarea Republicii Moldova nu poate fi concepută fără desovietizarea ei.

În acest context o importanţă deosebit de mare o va avea evenimentul de marţi, 6 iulie, din Parlament, când va fi examinat Raportul Comisiei pentru studierea crimelor regimului comunist de ocupaţie din perioada sovietică. Întâmplător sau nu, dezbaterile parlamentare pe un subiect atât de dramatic din istoria poporului nostru, vor avea loc în ziua când se vor împlini 61 de ani de la cel de-al doilea mare val de deportare forţată a basarabenilor din 6 iulie 1949.Faptul trebuie să încurajeze partidele parlamentare să examineze cu cea mai mare responsabilitate parcursul istoric al poporului basarabean, trecut prin focul şi prin sabia regimului sovietic de ocupaţie.

Nici măcar din considerente electorale ele nu au dreptul să se pună de partea celor care au venit pe tancuri, să ne elibereze, chipurile, şi au rămas aici pe o viaţă, profitând de drepturi cetăţeneşti egale cu cele ale localnicilor şi de înlesniri fabuloase chiar şi după 1991. Partidele care vor căuta să obţină dividende electorale prin tertipuri menite să motiveze comportamentul ocupanţilor şi a slugoilor lui din perioada sovietică, dar şi după încetarea acesteia, îşi vor scrie cu propria mână epitaful pe piatra funerară a carierei lor. În modul cel mai clar, în toamnă, ele vor culege din plin roadele politicii lor duplicitare, politici construite din nou pe nedreptăţirea istorică neruşinată a victimelor regimului comunist, adică a buneilor şi părinţilor, a fraţilor şi surorilor care au fost duşi ca vitele în Siberia, care au murit de foame, de boli şi de glontele aşa numiţilor eliberatori.

Nu putem intra întrun alt ciclu politic pedalând în continuare pe minciună şi nedreptate. Dacă vom continua cu aceiaşi prefăcută nesimţire să punem semnul egal între călău şi victimă, avem şansa să repetăm ciclul. În toată amploarea lui deşănţată. Cu toate acestea, vom rămâne optimişti. Mâine afară va fi, totuşi, 6 iulie 2010.