Vamesii lui Smirnov au sechestrat urnele pentru satul lui Voronin
adăugat 22 martie 2009, 10:09, la Eveniment
Vamesii din Transnistria au sechestrat urnele de vot care erau destinate pentru Corjova, satul in care s-a nascut presedintele Vladimir Voronin.Corjova este una din cele cinci localitati de pe malul stang al Nistrului, care, chiar daca se afla sub jurisdictia Chisinaului, au fost cotropite de mercenarii lui Igor Smirnov. Organizatia Promo-LEX din cadrul Coalitiei civice pentru alegeri libere si corecte 2009 a anuntat ca masina cu urnele pentru Corjova a fost sechestrata de militienii transnistreni in satul Pohrebea, raionul Dubasari.
Valeriu Mitul, primarul din Corjova, si Oleg Cernatu, soferul masinii, au fost retinuti timp de patru ore. Asemenea abuzuri au loc frecvent, chiar daca Smirnov a promis inca din 24 decembrie 2008 ca nu-i va impiedica pe alegatorii care vor sa voteze pe 5 aprilie in localitatile de pe malul Nistrului.
Mercenarii lui Smirnov au ocupat cu armele sectia de votare din Corjova si la alegerile din 3-17 iunie 2007, iar alegatorii nu au putut sa-si exercite dreptul de vot. OSCE a decretat atunci ca au fost alegeri libere si corecte.
Reamintim apoi ca Vladimir Voronin a fost nevoit sa-i ceara permisiunea lui Vladimir Putin pentru a merge la inmormantarea mamei sale in satul Corjova fiindca Igor Smirnov nu-l lasa.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲