Pe 6 noiembrie, ora 18, a avut loc la sediul Institutului Cultural Român prezentarea expoziţiei de fotografii despre „Populaţia românească din nordul Bulgariei", autor Emil Ţîrcomnicu. Expoziţia este împărţită în două secţiuni: românii timoceni şi românii dunăreni şi prezintă atât elemente etnografice cât şi locuri identitare cu rezonanţă istorică românească, transmite Romanian Global News.

 În cuvântul de deschidere Emil Ţîrcomnicu a apreciat că în statistică românitatea din jurul graniţelor lipseşte, întrucât spaţiile locuite de români, intrate în componenţa statelor slave, au fost supuse unui proces de asimilare culturală şi etnică de-a lungul secolului al XX-lea. Se confirmă astfel ceea ce spunea M. Eminescu în 1878: „Sute de ani românii au fost, cel puţin indirect, stăpâniţi de turci; niciodată însă, în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuţiune limba şi naţionalitatea română. Oriunde însă românii au căzut sub stăpânirea directă ori indirectă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice". În acest fel, după 100 de ani de stăpânire slavă, românii au devenit vlahi, moldoveni s.a. datorită ideologiilor aplicate la nivel de stat şi al panideilor internaţionaliste. Cu toate că românii recunosc că vorbesc limba română, au aceleaşi tradiţii, obiceiuri, la recensăminte şi în faţa autorităţilor, cu mici excepţii, se declară ca aparţinând grupurilor naţionale majoritare.

Expoziţia pune în valoare legăturile istorice şi culturale profunde dintre România şi Bulgaria existente în evul mediu (ctitoriile domnitorilor români de la sud de Dunăre), ajutorul acordat de Ţara Românească elitei bulgare în secolul al XIX-lea, implicarea statului român în formarea statului modern bulgar, inclusiv pe calea armelor, prin participarea la războiul ruso-româno-turc de la 1877. Nordul Bulgariei a fost scăldat de sângele soldaţilor români, în rândurile cărora au luptat ca voluntari şi români din sudul Dunării. Astfel, românii din Bulgaria sunt cofondatori ai statului modern bulgar.

Radu Baltasiu a arătat că reluarea cercetărilor la asemenea anvergură reprezintă o continuare a studiilor oprite în cea de-a doua parte a secolului al XX-lea despre românii sud-dunăreni. Cercetările sistematice încă nu au fost reluate, iar ceea ce a realizat Emil Ţîrcomnicu reprezintă un punct de plecare pentru o nouă diplomaţie publică în acest spaţiu, care astăzi se face după mijloace mai puţin coerente. Astfel de date obţinute în urma unor cercetări minuţioase repun în circulaţie o paradigmă de mare valoare care poate să rescrie inclusiv abordarea politică internaţională în regiune, deoarece până nu demult aici a existat un spaţiu cultural unitar. Şi românii şi slavii, cu toate ramurile lor de la sud şi de la nord, au constituit un spaţiu unitar cultural, aşa cum o arată paradigma lui Nicolae Iorga. Abia în secolul al XIX-lea panideile devastează naţional spaţiul sud-est european, elitele uitând de istoria lor comună.

Emil Ţîrcomnicu a arătat că în nordul Bulgariei trăiesc două comunităţi româneşti importante: românii timoceni (în 32 de sate din dintre graniţa sârbă şi Vidin) şi românii dunăreni (în satele de pe malul drept al Dunării, între Lom şi Sistov). O a treia comunitate a dispărut din peisajul etnografic bulgar în urma aplicării prevederilor Tratatului de la Craiova din 1940, când s-au cedat judeţele Durostor şi Caliacra şi a avut loc schimbul obligatoriu de populaţie etnică românească şi bulgărească. Mici insule de românitate se mai regăsesc la Turtucaia şi Silistra.

Românii autohtoni în acest spaţiu, permanent au primit noi valuri de populaţie din ţară. Noii veniţi au primit numele de ţereni. Populaţia s-a deplasat permanent mai uşor peste Dunăre decât de-a lungul ei, aşa explicându-se faptul că există grupări de sate cu populaţie de origine românească mai ales acolo unde există vaduri de  trecere peste Dunăre. Grupul timocean din Bulgaria reprezintă o prelungire a celui existent în Serbia. Acesta a intrat sub administraţie sârbească la 1833, respectiv bulgărească la 1878.

Cercetările etnografice realizate în nordul Bulgariei arată faptul că zonele etnofolclorice din spaţiul statal românesc se prelungesc peste Dunăre, acolo unde există o populaţie de aceeaşi origine etnică, demostrând faptul că Dunărea nu a reprezentat niciodată o frontieră, ci un spaţiul al confluenţelor. În acest fel, existenţa unei populaţii bilingve în spaţiul de cooperare transfrontalieră reprezintă un avantaj care trebuie pus în valoare.

Dezavantajele apar mai ales datorită declinului demografic accentuat din spaţiul de nord al Bulgariei, populaţia românească de la stânga Dunării fiind mai numeroasă cu 50%, astfel că, odată cu intrarea în spaţiul Schengen se pot anticipa noi valuri migratorii de la nord la sud. De asemenea, faptul că nu există învăţământ bilingv (român-bulgar), tinerii nefiind încurajaţi să înveţe limba maternă, reprezintă de asemenea un puternic dezavantaj pentru păstrarea identităţii românilor din Bulgaria.