(video) PPCD cere renumărarea voturilor, formarea unei coaliţii largi şi ca şeful statului să fie o persoană apolitică
adăugat 04 august 2009, 09:44, la Interviu / Reportaj
Cei şapte magnifici creştin democraţi au anunţat astăzi, 4 august, că au depus ieri, o sesizare la Curtea Constituţională pentru a cere renumărarea voturilor pe motiv că au depistat încălcări grave a legislaţiei electorale în cadrul scrutinului. Magnificii s-au mai pronunţat pentru formarea unei coaliţiei cât mai largi şi ca şeful statului să fie o persoană apolitică.Creştin democraţii au declarat că la acest scrutin au avut loc încălcări grave a legislaţiei, printre acestea se enumeră: deconectări a energiei electrice în procesul de numărare a voturilor, încălcări a legislaţiei în procesul votării cu urna mobilă, fotografierea a buletinelor de vot, accesul îngrădit a unor observatori în secţiile de votare.
Amintim că la alegerile din 5 aprilie, opoziţia a prezentat încălcări grave a legislaţiei electorale şi totuşi renumărarea voturilor a fost dispusă de către Curtea Constituţională doar la solicitarea liderului Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin. Opoziţia nu a participat la procesul de renumărare, considerând că doar verificarea listelor electorale este în măsură să scoată în vileag fraudarea alegerilor. Pentru renumărarea voturilor au fost cheltuite peste 3,500 mln de lei.
In cadrul aceleiaşi conferinţă de presă, creştin democraţii au anunţat că se pronunţă ca viitorul Parlament să fie unul funcţional şi formarea unei coaliţie cât mai largă „pentru a urmări interesul cetăţeanului”. Totodată ca şeful statului să fie o persoană apolitică, votată de 101 deputaţi.
Precizăm că liderii celor patru partide parlamentare necomuniste (PLDM, PL, PDM, AMN) se află în procesul de negocieri. Anterior, PLDM, PL şi AMN au anunţat că au exclus orice fel de coaliţie cu PCRM, pe când PD a menţionat că nu acceptă o colaborare bilaterală cu acesta.
Potrivit rezultatelor scrutinului din 29 iulie, cele patru partide necomuniste vor avea împreună 53 de mandate faţă de 48 ale comuniştilor, un număr suficient pentru a vota doar conducerea Parlamentului şi Guvernul, nu însă şi şeful statului.
le dau un sfat: daca doresc sa faca ceva Bun pentru Moldova sa schimbe partidul.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲