Viorel Badea: Din ianuarie 2011 redobandirea cetateniei romane - în maximum 5 luni de la depunerea cererii.
adăugat 16 septembrie 2010, 09:06, la Eveniment
Începând cu anul viitor redobândirea cetăţeniei române va fi posibilă în maximum 5 luni. O promisiune în acest sens a făcut la VB, senatorul român Viorel Badea. Potrivit oficialului, până acum România nu a reuşit să ofere cetăţenie în termenii stabiliţi de legislaţie din cauza crizei economice.
Criza, a spus Viorel Badea, nu a permis României să prevadă resurse pentru angajări în instituţiile de stat, inclusiv în cele ce se ocupă de procesarea actelor de redobândire a cetăţeniei. Senatorul român susţine însă că în scurt timp această problemă va fi rezolvată şi că până în luna noiembrie curent, vor fi studiate toate cererile restante.
Badea: "In mod normal in luna noiembrie, noi ar trebui sa terminam toate dosarele restante, inclusive pe cele din anul trecut, dar mai cele ce vin dintre 2004 si 2007. Eu sunt convins ca incepand din ianuarie 2011 vom intra intr-o logica normal si in ceea ce priveste perioada de solutionare a acestor dosare de cetatenie."
Senatorul român Viorel Badea mai spune că autorităţile de la Bucureşti discută în prezent despre simplificarea procedurii de redobândire a cetăţeniei şi că unele modificări la legislaţie în acest sens, ar putea fi adoptate la începutul anului viitor.
Badea: "Eu personal si alti colegi de-ai mei, consideram ca dosarul este prea stufos. Nu consider ca in acest moment cazierul judiciar reprezinta o necessitate pentru obtinerea cetateniei. Cazierul judiciar, dupa parerea mea poate fi adus atunci, cand trebuie sa-ti ridici pasaportul pentru a fi pus la dosarul fiecarui cetatean, pentru ca trebuie sa stim si ce istoric a avut acest cetatean. Dar eu nu cred ca acum e chiar atat de necesar sa se aduca cazierul juducuar pentru ca de multe ori se poate intampla sa se elibereze un cazier, dar datorita intarzierilor institutionale sa trebuiasca sa fie reinoit dupa o perioada si intri intr-un cerc vicios din care uneori nu mai poti iesi."
Senatorul român, Viorel Badea reprezintă în Parlamentul de la Bucureşti românii din Europa şi Asia, iar la începutul anului curent şi-a deschis un Birou parlamentar la Chişinău pentru a consulta cetăţenii în diferite probleme pe care le întâmpină în relaţiile cu România.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲