Vlad FILAT în vizita de lucru în oraşul Bălţi
adăugat 12 martie 2010, 11:01, la Interviu / Reportaj
Prim-ministrul Vlad FILAT a avut astăzi la Bălţi o întrevedere cu angajaţii Primăriei, ai Consiliului municipal, reprezentanţi ai serviciilor desconcentrate, directori de şcoli şi licee.
Întrevederea a avut loc în cadrul vizitei de lucru pe care Prim-ministrul o întreprinde la Bălţi.
Primarul general al municipiului Bălţi, Vasile PANCIUC, a făcut o prezentare a situaţiei social-politice din municipiu, menţionînd problemele cu care se confruntă autorităţile locale şi populaţia.
Printre problemele semnalate de primar se numără: lipsa pieţelor de desfacere pentru producătorii locali, insuficienţa de mijloace pentru implementarea proiectelor de infrastructură, datoriile faţă de sectorul termo-energetic etc.
Vasile PANCIUC a solicitat suportul Executivului în depăşirea problemelor cu care se confruntă municipiul, menţionînd necesitatea unei cooperării eficiente între autorităţile locale şi centrale.
Prim-ministrul Vlad FILAT a menţionat că a venit la Bălţi pentru a asculta şi a discuta cu oamenii despre situaţia concretă care este în municipiu.
„Vreau ca după această vizită să începem o discuţie permanentă şi să purcedem la soluţionarea problemelor existente, reieşind nu dor din dorinţe, ci şi din posibilităţile reale", a spus Vlad FILAT.
Prim-ministrul a menţionat că, deşi Guvernul a reuşit să asigure supravieţuirea ţării, situaţia continuă să rămînă una grea.
„Posibil nu avem suficienţi bani pentru proiecte de infrastructură, dar toate plăţile de ordin social se efectuează la timp. Treptat, vom soluţiona şi alte probleme, inclusiv cele ce ţin de infrastructură", a spus Premierul.
Vlad FILAT a îndemnat autorităţile locale să nu mizeze doar pe autorităţile centrale, ci să încerce să identifice şi resurse locale, în conformitate cu principiul autonomiei locale.
În context, Premierul a informat că autorităţilor locale le-a fost deja distribuit proiectul noii Legi cu privire la finanţele publice locale, care urmează să contribuie la îmbunătăţirea lui, astfel încît acest document să fie unul de maximă eficienţă.
Totodată, Vlad FILAT a spus că Guvernul va lua în calcul şi necesităţile autorităţilor locale în domeniul proiectelor de infrastructură, în cadrul dialogului cu partenerii de dezvoltare.
Prim-ministrul s-a referit şi la ultimele evoluţii de ordin politic, precizînd în context că soluţia propusă de Alianţa pentru Integrare Europeană pentru depăşirea crizei constituţionale este un punct de vedere, un obiectiv, dar decizia finală o va lua poporul, în cadrul unui referendum.
Participanţii la întrevedere au adresat Prim-ministrului mai multe întrebări, începînd cu preconizata reformă constituţională şi terminînd cu probleme de ordin local. Premierul a oferit răspunsuri, arătîndu-se satisfăcut de caracterul deschis al discuţiei.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲