Vlad Plahotniuc va intra pe lista lui Marian Lupu cu TVR1 subțioară
adăugat 10 noiembrie 2010, 09:46, la Eveniment
Cu câteva zile înainte de alegeri, ca prin minune, TVR 1 va începe din nou să emită pe teritoriul Republicii Moldova. Astăzi Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) urmează să ia o decizie prin care TVR 1 va fi retransmis pe frecvența 2Plus, postul TV controlat de Vlad Plahotniuc. Cu alte cuvinte, TVR1 va trebui să plătească pentru retransmisie celui care i-a furat frecvența acum 4 ani de zile - adică lui Vlad Plahotniuc.
Există două scenarii după care se va proceda mai departe: Primul – licența va aparține în continuare postului TV 2Plus, dar se schimbă anexa la licență. Aceasta înseamnă că toți banii obținuți din publicitate îi va strânge în continuare Vlad Plahotniuc, pentru că el va fi în continuare proprietarul licenței. Al doilea – TVR 1 va obține licența, dar publicitatea va fi colectată prin agenția de publicitate Casa Media, adică tot Plahotniuc va colecta banii din publicitate. Diferența față de primul scenariu este că va plăti chirie la Radiocomunicații.
În ambele cazuri, beneficar este Plahotniuc. El face tranzacția secolului: prin cârdășie cu Gheorghe Gorincioi, preşedintele CCA, fură frecvența, apoi devine mare filantrop și o dă înapoi, dar rămâne cu veniturile din publicitate. Acum întrebăm liderii Alianței pentru Integrare Europeană: Este și asta o reglare de conturi? Au de gând liderii alianței să pedepsească această preluare frauduloasă sau vor face așa cum a spus Mihai Ghimpu - îl vot ruga pe Vlad Plahotniuc: „dă-ne înapoi frecvența că așa este frumos”. Sau pentru că a fost băiat bun și a întors frecvența nu va fi predepsit?! Adică dacă prinzi un hoț care ți-a furat mașina, a folosit-o doi ani, apoi ți-o întoarce, deja nu trebuie pedepsit fiindcă ți-a dat bunul înapoi?
Este și aceste un scenariu întocmit și pus la cale la Nobil Club. Astfel se pregătește intrarea triumfală a lui Vlad Plahotniuc pe lista Partidului Democrat. Numai așa Plahotniuc se va transforma dintr-un hoț în salvator al TVR-ului și numai pe această cale va obține imunitate pentru fi protejat de tragerea la răspundere.
Sunt niște scenarii, special rânduite în ajun de alegeri, pentru a unge ochii electoartului, pentru a distrage atenția de la eșecurile guvernării care, deși au promis în nenumărate ori că TVR1 va reveni în Republica Moldova, uite că promisiunea prinde ființă tocmai acum. Partidele din AIE își vor asuma laurii de guvern care face ce promite, iar Vlad Plahotniuc se va alege și cu capra și cu varza.
Astfel, CCA este obligată să ia azi o decizie în favoarea lui Vlad Plahotniuc, așa cum a făcut și recent, când două companii media care îi aparțin acestuia au câștigat ultimul concurs pentru mai multe frecvenţe tv şi radio din republică. Chiar dacă pretendenţi pentru aceste frecvenţe au fost vreo 20, Plahotniuc a obținut 10 din cele 11 frecvențe scoase la concurs, favorizând astfel monopolizarea spațiului mediatic din R. Moldova.
Ex-directorul 2 Plus, Răzvan Paveliu, a dezvăluit anteior că licența TVR 1 a fost retrasă printr-o acțiune de rider, în spatele căreia a stat Vlad Plahotniuc. Transmiterea TVR1 pe teritoriul Republicii Moldova a fost sistată, potrivit conducerii postului TV respectiv, „nefondat”, la sfârşitul lunii septembrie 2007, motivul invocat fiind că nu s-ar fi reuşit încheierea unui nou contract cu Societatea Română de Televiziune, cel vechi expirând la 15 iunie 2007.
„Este foarte misterios faptul ca până astăzi, autoritățile de la Chișinau, nu au întreprins nicio măsură pentru a retransmite TVR1 pe frecvența de Stat cu acoperire națională, deși noua guvernare și-a asumat în repetate rânduri rezolvarea acestei probleme imediat dupa plecarea comuniștilor de la putere”, a precizat Paveliu.
Din holdingul media al lui Vladimir Plahotniuc fac parte posturile TV cu acoperire națională Prime, preluat la fel de fraudulos ca și 2Plus și care împreună dețin 80 la sută din piața media din țară. Plahotniuc mai are în protofoliu posturile de radio Prime FM (fostul post municipal Antena C) , Maestro FM, Megapolis FM, precum şi agenţiile de publicitate Casa Media şi Angels. Casa Media a fost „construită” pe cadavrul altei agenții Video International, scoasă de pe piața moldovenească peste noapte și fără niciun motiv legal tot prin schemele mafiote ale lui Plahotniuc.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲