![[o]](/v2_files/img/icons/clock.png){kind=icon}
Comentarii (3)
Tipăreşte
Sus
Vladimir Socor analist politic internaţional: "Rusia încearcă să introducă reprezentanţii Tiraspolului în cercul de decizii din Chişinău"
adăugat 17 martie 2009, 09:17, la Interviu / Reportaj
Dle Socor, aţi venit la Chişinău cu o misiune, şi anume, să participaţi la un simpozion. Putem să profităm de această prezenţă pentru a pune în discuţie mai multe chestiuni legate de comentariile care apar în presă, subiectele politice, economice din această campanie electorală. Am dori să vă întrebăm chestiuni importante despre situaţia geopolitică. În primul rând, am vrea să vă întrebăm ce rezonanţă a avut recenta vizită a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, în Republica Moldova, pentru că s-au făcut multe speculaţii în presa de la Chişinău. Unii menţionau că Lavrov a venit la Chişinău ca să-l susţină pe preşedintele ţării Vladimir Voronin în această campanie electorală, alţii au declarat că a venit pentru a-l susţine indirect pe liderul PPCD, Iurie Roşca, iar alţii au spus, pur şi simplu, că a fost doar o vizită protocolară. Care este opinia Dvs. în calitate de comentator politic?Am venit la Chişinău pentru a participa la un simpozion al Colegiului European şi, totodată, am ţinut şi o prelegere la Centrul de Informare NATO de la Chişinău. Referindu-mă la semnificaţia vizitei lui Lavrov la Chişinău şi la întâlnirea preconizată a preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, cu preşedintele rus Dmitri Medvedev, care urmează să aibă loc în curând, vreau doar să menţionez că, personal, nu mă tem de aceste întâlniri şi de astfel de vizite. Consider că ne aflăm într-o situaţie foarte obişnuită şi normală în politica atât internă, cât şi internaţională, în care două părţi cu interese opuse încearcă să se folosească una pe cealaltă pentru motive tactice pe termen scurt. Rusia nu are niciun pic de încredere în preşedintele Voronin şi, practic, în toată clasa politică din Republica Moldova, indiferent de culoarea politică. De fapt, Kremlinul nu are încredere în nimeni, decât, poate, în KGB, devenit astăzi FSB, şi alte servicii speciale. Federaţia Rusă nu are iluzii şi idealuri. La fel procedează şi conducerea Republicii Moldova, care nu are niciun pic de încredere în Moscova.
Conducerea de la Chişinău s-a fript în anul 2003 cu Memorandumul Kozak şi, de atunci, a învăţat lecţia necesară. Desigur, guvernarea actuală a venit la putere în anul 2001 cu iluzii despre Federaţia Rusă, însă aceasta a spulberat respectivele iluzii. Domnul Voronin şi echipa sa au învăţat încă din anul 2003, şi nici nu au făcut un secret din asta, că Rusia vrea să ne resubjuge. Acum să ne punem în situaţia conducerii Republicii Moldova, care doreşte să rezolve problema Transnistriei. În anul 2005, pentru prima dată după 14 ani, Occidentul s-a implicat serios în eforturile de a rezolva prin mijloace diplomatice problema transnistreană. În acea perioadă, Chişinăul luase deja opţiunea proeuropeană a ţării, lucru dorit de Occident. În 2005, Occidentul răspunde, se implică activ pe plan diplomatic în problema rezolvării problemei Transnistriei. Ce a urmat? Au urmat dezamăgiri. SUA, NATO şi Uniunea Europeană au intrat în complicaţii neprevăzute şi contraproductive pentru Occident, aici este vorba de Afganistan, Irak, confruntarea cu Iranul şi, mai recent, criza economică. Jucătorii occidentali nu mai au astăzi aceeaşi forţă şi aceeaşi motivaţie în Republica Moldova pe care o aveau în anii 2004 şi 2005. Totuşi, conducerea Republicii Moldova are obligaţia constituţională să facă toate eforturile pentru a reîntregi ţara, preşedintele trebuie să ţină cont de toţi jucătorii. Oricare ar fi preşedintele ţării, el are obligaţia, nu numai prin Constituţie, dar şi pe plan moral şi omenesc, să încerce orice posibilitate pentru a reîntregi ţara. Chiar dacă şansele apar mici şi chiar dacă încercarea nu reuşeşte, preşedintele şi istoria trebuie să poată spune mai târziu că s-a încercat tot posibilul.
Din aceste motive cred că este firesc pentru preşedintele Voronin să încerce să discute această problemă cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi cu preşedintele rus Dmitri Medvedev. Acest lucru nu înseamnă deloc că preşedintele ţării ar încerca să ocolească formatul internaţional 5+2, nu înseamnă deloc că ar lucra pe la spatele Occidentului. Din contra, preşedintele Voronin a spus foarte clar, în special, în interviurile din presa rusă, că singura bază legală pentru rezolvarea problemei Transnistriei este legea adoptată de Parlamentul de la Chişinău în luna iulie 2005 şi că orice decizie va putea fi adoptată numai în formatul internaţional 5+2. Din aceste motive, în niciun moment, nu pun la îndoială buna-credinţă a preşedintelui Voronin în această privinţă. Din contra, cred că dumnealui şi-a asumat conştient riscuri politice interne ca tocmai în ajunul alegerilor să se expună la riscul de a fi criticat de către opoziţie pentru că face acest efort de ultim moment. Orice preşedinte se gândeşte la moştenirea istorică pe care o lasă, de aceea, pentru domnul Voronin va fi foarte important să poată să spună istoriei că a încercat absolut totul pentru a reîntregi ţara. Desigur că Rusia urmăreşte scopul ei foarte perfid, care este următorul: Federaţia Rusă încearcă să ofere preşedintelui moldovean nu rezolvarea reală, dar o aşa-numită soluţionare a problemei transnistrene într-un mod care ar introduce reprezentanţii Tiraspolului în cercul de decizii din Chişinău, prin Parlament şi prin Guvern, şi care ar conferi Rusiei rolul de arbitru constituţional între Chişinău şi Tiraspol, într-o Moldovă reîntregită.
Rusia doreşte să ofere Republicii Moldova, în ajun de alegeri parlamentare, o asemenea reglementare, care ar pune Kremlinul în controlul aranjamentelor constituţionale din Republica Moldova şi ar da Moscovei posibilitatea să întoarcă Moldova îndărăt de pe calea europeană.
Dacă domnul Voronin semnalizează din start că nu va accepta aşa ceva, atunci Rusia nici nu va propune acest tip de soluţie şi se va lăsa păgubaşă, aşteptând vremuri mai bune şi poate vine vreun Vasilică la putere în Moldova. Dacă Moscova simte că Voronin din start respinge aşa ceva, atunci Rusia nici nu va face propunerea, pentru că Moscova nu mai vrea să sufere încă o lovitură la adresa prestigiului ei, cum a suferit atunci când a fost respins Memorandumul Kozak. Când domnul Voronin a respins acest memorandum, a dat prestigiului Rusiei o lovitură foarte dureroasă, pentru care Kremlinul nu l-a iertat nici până în prezent. Dar dacă Rusia totuşi se încumetă să facă o ofertă referitoare la aşa-zisa soluţionare a problemei transnistrene, atunci această ofertă va fi examinată, atât de Preşedinţia Republicii Moldova, cât şi de partidele politice din ţară, de analişti interni şi externi şi, bineînţeles, de Guvernul american şi de Uniunea Europeană, prin intermediul formatului 5+2.
Vor fi o mulţime de factori care vor evalua o posibilă ofertă din partea Rusiei, o mulţime de ochi şi minţi se vor concentra asupra unei posibile oferte ruseşti. Iată de ce nu am nicio teamă că Voronin ar putea să facă unele concesii, că ar putea să facă cedări pe ultima sută de metri sau că Rusia ar putea într-un fel să izoleze sau să păcălească Moldova. Aceste vremuri au trecut definitiv. Cred că eforturile lui Voronin merită sprijinul societăţii şi a partidelor din Republica Moldova şi că ar fi un lucru foarte greşit dacă problema reîntregirii statului ar fi politizată şi introdusă în contextul electoral. Aici e vorba doar de interesul naţional.
În presă s-au putut vedea mai multe speculaţii despre faptul că Lavrov a venit la Chişinău pentru a-l susţine pe Voronin sau Roşca. Dvs. cum comentaţi acest lucru?
Spre deosebire de anii trecuţi, Moscova nu mai are aliaţi viabili sau eficienţi în Republica Moldova. În alegerile din anul 2005, Rusia a avut aliaţi, ne aducem aminte foarte bine că Serafim Urechean, Dumitru Braghiş şi alţii apăreau toată ziua la televiziunile ruseşti, Moscova făcea propagandă pentru partidele acestor politicieni, iar ei, la rândul lor, făceau propagandă pentru Rusia. Era clar că aceşti politicieni îşi aruncaseră zarul norocului lor politic pe partea Rusiei. În anul 2009, situaţia s-a schimbat, deoarece, între timp, Republica Moldova a avansat foarte mult pe calea europeană şi nu mai poate fi întoarsă îndărăt decât cu forţa. Deocamdată, cel puţin, Rusia nu are această forţă, dar, fără îndoială, are dorinţă. Serviciile speciale ale Moscovei monitorizează mersul politic al Republicii Moldova şi constată, în prezent, că în afară de Vasilică nu au, practic, pe nimeni.
Pe de altă parte, din punctul de vedere al Rusiei, au apărut câteva lucruri care neliniştesc Kremlinul. A apărut un partid unionist care, pentru prima dată, poate să intre în Parlament, este vorba de Partidul Liberal. Nu iau în serios retorica lor unionistă, pentru că o consider complet ineficientă şi nu se bucură de niciun fel de sprijin pe plan european şi nici chiar în România. Uniunea Europeană descurajează orice aspiraţie unionistă, fie în România sau Republica Moldova. Retorica de tip unionist a Partidului Liberal este o pură tactică oportunistă electorală. Moscova nu cunoaşte aceste subtilităţi şi chiar la cele mai înalte nivele la Kremlin, la Ministerul rus de Externe, în serviciile speciale, Moscova suferă de ceea ce se numeşte paranoie, o frică exagerată de duşmani închipuiţi. Oricât de brutală ar fi Rusia, dar ea este foarte brutală şi are multă forţă şi cinism, Moscova are această caracteristică - îşi imaginează duşmani, exagerează forţa acestor duşmani şi ia măsuri în consecinţă.
Din punctul de vedere al Rusiei, faptul că a apărut un mic partid unionist în Republica Moldova, care poate să intre în Parlament, e motiv de alarmă. Din punctul lor de vedere, e mai bine să se păstreze situaţia actuală cu stabilitatea actuală, decât să apară cine ştie ce forţe politice de destabilizare. Acesta este calculul Rusiei. Pentru Kremlin, partidul de guvernământ este un fel de rău mai mic. Sigur că este o exagerare monstruoasă pentru ruşi să-şi imagineze că un partiduleţ ar reprezenta un pericol pentru Rusia, ea nici nu are dreptul să se îngrijoreze, pentru că Moscova nu are niciun interes legitim în Republica Moldova. Dacă cineva de la noi are o retorică unionistă, Rusia nu trebuie să aibă niciun cuvânt de spus.
În publicaţia ucraineană "Zerkalo Nedeli", într-un articol destul de voluminos şi interesant, se vorbeşte despre faptul că Rusia ar dori să se reabiliteze, prin acţiunile întreprinse în relaţia cu Republica Moldova, de pe urma conflictului militar din august 2008 din Osetia de Sud. Autoarea articolului vorbeşte despre faptul că Moscova ar încerca prin metode diplomatice să dreagă busuiocul. În opinia Dvs., pe ce ar miza Rusia tocmai în această perioadă şi dacă am putea să ne legăm de campania electorală sau este doar o coincidenţă?
Cred că autoarea acestui articol a citit cu atenţie comentarii de presă de bună calitate despre Republica Moldova, pentru că, într-adevăr, Preşedinţia Republicii Moldova a făcut calculul pe care articolul din "Zerkalo Nedeli" îl rezumă. Calculul este următorul: Rusia are nevoie să-şi reabiliteze imaginea foarte stricată, să demonstreze, după scurt timp după invadarea Georgiei, că Moscova este capabilă să rezolve un conflict şi prin mijloace diplomatice de comun acord cu statul implicat în conflict, în cazul de faţă Republica Moldova. Prin urmare, acum ar fi momentul potrivit să obţinem din partea Rusiei termeni acceptabili pentru o reglementare a problemei conform intereselor Republicii Moldova. E foarte greu de spus în ce măsură acest calcul este corect. Părerea mea este că acest calcul, posibil, exagerează nevoia Rusiei de a-şi reabilita imaginea.
Rusia contează pe multe atuuri, altele decât avantajele imaginii. Contează, în vecinătatea ei apropiată, pe forţa militară, pe instrumentul resurselor de energie, pentru a influenţa politica unor state occidentale faţă de Rusia. Rusia se mai bazează şi pe interesele egoiste ale unor mari industriaşi şi bancheri occidentali, interesaţi de afaceri cu Rusia. Toţi aceşti factori au lucrat, în ultimul timp, în favoarea Rusiei în relaţia cu Occidentul. Din acest motiv, Kremlinul pune mai puţin preţ pe factorul imaginii decât ar fi pus în alte împrejurări. Totuşi, factorul imagine nu este de neglijat şi calculul Preşedinţiei Republicii Moldova, pe care am încercat să-l rezum, nu este în întregime lipsit de fundament. Încercarea merită şi trebuie făcută. Dacă încercarea nu reuşeşte nu am pierdut nimic, dar dacă nu va fi făcută s-ar putea ca mai târziu să apară regrete sau chiar reproşuri de ce nu am încercat tot posibilul.
Unul dintre editorialiştii de la Chişinău afirmă că "Moscova îl susţine deschis pe Voronin în alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 şi trimite semnale clare că este solidar cu PCRM". Acelaşi editorialist sugerează că, dacă Voronin ar fi favoritul Rusiei în actualele alegeri parlamentare, atunci acest fapt ar ştirbi foarte mult şi din imaginea lui Iurie Roşca, care a acceptat să colaboreze cu preşedintele Voronin tocmai pentru a încerca să stăvilească expansionismul rusesc. Cum comentaţi Dvs. acest lucru?
Cred că atunci când Kremlinul priveşte la Republica Moldova înghite în sec, precum lupul din una dintre povestirile lui Creangă, care se uită cu jind la o pradă pe care nu o poate înghiţi. Kremlinul înghite în sec de ciudă că nu mai poate să absoarbă Republica Moldova, pentru că ţara noastră s-a consolidat destul de bine în perioada actualei guvernări. Niciodată Moldova nu a fost mai consolidată decât astăzi. În perioada anilor 90, când la guvernare erau mulţi dintre politicienii care astăzi pretind să recâştige puterea pierdută, Moldova era ca o minge de fotbal în care fiecare dădea cu piciorul. Într-un joc fără reguli şi brutal. Kremlinul nu numai că nu se sărută cu Voronin, Moscova moare de ciudă că Moldova nu mai poate fi înghiţită după opt ani de guvernare, în care Kremlinul îşi pusese mari speranţe. Lozinca mea preferată în această campanie electorală pe care am auzit-o la radio este "Să construim împreună Moldova europeană. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova". Cine şi-ar fi imaginat că acest partid îşi va schimba traiectoria într-o direcţie opusă? Să declari faptul că Moscova se sărută cu Voronin înseamnă să fii complet rupt de realitate, complet divorţat de orice fapte şi să fii un mic demagog electoral.
Încă înainte de a demara această campanie electorală, vicepreşedintele Parlamentului, Iurie Roşca, a declarat că miza Kremlinului pentru aceste alegeri este ca să sprijine totuşi nişte formaţiuni politice care, ajungând în Parlament şi, eventual, constituind o majoritate parlamentară, să încerce să rezolve problema primordială a Moscovei în Republica Moldova, şi anume acordarea unui statut de şedere legală a trupelor militare din stânga Nistrului, pentru că, de fapt, aceasta este problema tuturor problemelor şi în chestiunea transnistreană, şi în chestiunea aderării Moldovei la UE. Credeţi că există şanse ca Moscova să obţină măcar parţial ceea ce şi-a propus în aceste alegeri?
Aş vrea să încep să răspund la această întrebare citând ceea ce a spus Iurie Roşca acum 4 ani. El a spus: "Politica internă în Republica Moldova este geopolitica". Cu alte cuvinte, miza cea mai importantă a politicii interne în Republica Moldova este, în ultimă instanţă, situarea Republicii Moldova în contextul internaţional cu estul sau cu vestul, cu Rusia sau cu Uniunea Europeană. De aici decurg consecinţele pe plan social şi economic intern. A fi cu UE înseamnă prosperitate în Republica Moldova, a fi cu Rusia înseamnă sărăcie veşnică în ţara noastră.
În privinţa problemei trupelor militare străine aflate pe teritoriul stâng al Nistrului, Preşedinţia Moldovei şi Guvernul sunt extraordinar de intransigente. Mă ocup de această problemă pas cu pas şi în privinţa Georgiei, şi în privinţa conflictului armeano-azerbaidjan. Urmărind mereu această problemă am constatat că politica oficială a Republicii Moldova este mai intransigentă în chestiunea trupelor ruseşti, decât chiar politica oficială, în acest sens, a Alianţei Nord-Atlantice sau chiar a Statelor Unite. De mai multe ori, în decursul ultimilor ani, SUA, UE şi NATO au luat în considerare diferite soluţii de tranziţie în ceea ce priveşte trupele ruseşti. Reducerea lor treptată sau înglobarea lor într-un contingent internaţional mai mare, dar totuşi cu predominare rusească şi altele. Poziţia Republicii Moldova din 2004 încoace, de când datează întoarcerea spre Occident cu 180 de grade, este cea mai intransigentă poziţie - retragerea completă şi necondiţionată a trupelor ruseşti şi înlocuirea actualei operaţiuni, pretins pacificatoare a Rusiei, cu o operaţiune de natură civilă, nu de natură militară. Moldova nu are nevoie de o operaţiune de pacificare cu caracter militar, ea doreşte şi pledează cu insistenţă pentru o operaţiune pacificatoare de tip civil, nemilitar. Din păcate, în politica SUA, NATO şi UE problema rezolvării aşa-ziselor conflicte îngheţate a căzut pe planul al doilea, din cauza altor priorităţi. Resursele materiale şi atenţia politică a marilor guverne occidentale se îndreaptă spre alte zone ale lumii, din cauza luptei reale sau imaginare cu terorismul, din cauza absorbirii în expediţiile, după părerea mea, complet greşit executate în Irak şi Afganistan. În acest context, problemele regionale şi locale ale conflictelor din fostul spaţiu sovietic au căzut pe planul al doilea. Aici este o mare provocare la adresa diplomaţiei Republicii Moldova, a reuşi să reconcentreze atenţia occidentală şi internaţională asupra problemelor neglijate ale conflictelor îngheţate din spaţiul postsovietic. Georgia a avut de suferit anume din cauza faptului că atenţia şi resursele occidentale au slăbit în zona noastră. Acum e vorba de a reconcentra atenţia Occidentului asupra priorităţilor acestei zone.
Domnul Vasilică s-a întors împotriva fostului său protector şi contrazice sută la sută politica partidului care i-a încredinţat timp de 7 ani postul de prim-ministru.
Cum apreciaţi intrarea în campania electorală a lui Vasile Tarlev?
Domnul Tarlev preia un rol pe care îl ştim din istorie de pe vremea lui Ion Vodă cel Cumplit şi Ieremia Golia. Vă aduceţi aminte că în ajunul bătăliei decisive de la Cahul, cetele de militari comandate de Ieremia Golia şi-au pus cuşmele în suliţe, ca semn al capitulării, şi au trecut în tabăra turcească. Aşa face şi domnul Vasilică, numai că el nu are cete militare şi a trecut, de fapt, în tabăra rusească.
Dle Socor, cum percepeţi campania electorală, venind din altă parte, şi care sunt primele impresii analizând presa, luând cunoştinţă de declaraţiile politice, văzând publicitatea stradală?
Impresia mea generală este aceea că partidele gălăgioase, PL, PLDM şi AMN, în ciuda volumului unora dintre liderii lor, după părerea mea, nu oferă nicio alternativă reală. Mesajul lor evoluează, de fapt, pe două planuri: cel al anticomunismului, ca şi cum Partidul Comuniştilor ar fi cel de pe vremea sovieticilor. Ei nu au alt cal de bătaie. De aceea, au găsit un cal mort, calul comunismului sovietic, şi încearcă să-l biciuiască pentru a-l reînvia şi a-l combate. Bineînţeles, comunismul sovietic este mort şi îngropat de 20 de ani. Noi ştim asta foarte bine, pentru că şi eu am contribuit, într-o mică măsură, la moartea şi îngroparea comunismului prin radio "Europa Liberă".
Ei se luptă cu o fantomă şi, de asemenea, încearcă să creeze impresia că Partidul Comuniştilor, aflat actualmente la putere, ar fi acelaşi ca şi în 2001. Cu totul fals. În anul 2001, Partidul Comuniştilor a venit la putere pe platforma nostalgiei sovietice şi până în 2004 s-a lecuit total. A făcut un viraj de 180 de grade. Lucrul acesta este cât se poate de clar pentru Uniunea Europeană, e clar pentru toată lumea. Dar unii politicieni de la Chişinău se consideră pe ei înşişi prea nobili sau prea distinşi, prea intransigenţi, ca să recunoască faptul schimbării complete a Partidului Comuniştilor. Prietenii mei lituanieni nu au acest snobism. Ei nu sunt snobi. În anul 2007 au început să lucreze îndeaproape cu preşedintele Voronin personal şi cu instituţia prezidenţială, pentru a o ajuta pe calea Uniunii Europene. Avem o relaţie foarte bună cu Ţările Baltice.
Lituania a jucat un rol special. În anul 2007, Lituania, cu aprobarea Uniunii Europene şi chiar cu o mică subvenţie europeană pentru aceasta, a delegat un diplomat lituanian care să lucreze permanent cu domnul preşedinte Voronin în sediul Preşedinţiei. Unul din cei mai talentaţi diplomaţi lituanieni, care până atunci fusese la Bruxelles. Aceste autorităţi ale Republicii Moldova au apucat în mod clar pe calea europeană şi prooccidentală în 2004. Nu fără inconsecvenţe, nu fără greşeli, cu un nivel limitat de competenţe. Nici nu putea fi altfel, dat fiind de unde venea Republica Moldova: competenţă limitată, curaj politic limitat, consecvenţă limitată, problema cadrelor foarte acută. Îmi amintesc vorba prietenului meu, răposatul Gheorghe Ghimpu. Nu Mihai, care e cu totul altceva. Îmi amintesc vorba răposatului Gheorghe Ghimpu pe care am avut onoarea să-l am ca prieten: "nu avem cadre naţionale". Mereu repeta acest lucru. Lucru care se vede astăzi foarte clar. În efortul Republicii Moldova în a avansa pe calea integrării europene cu un număr foarte mic de cadre competente care pot face acest lucru. În aceste limite, Bruxellesul, Washingtonul, prietenii noştri baltici au hotărât să lucreze cu conducerea şi cu autorităţile democratice ale Republicii Moldova care au declarat şi au aplicat opţiunea prooccidentală. Gălăgioşii de la Chişinău nu au această calitate, ei sunt prea nobili pentru aşa ceva, ei sunt "mai occidentali decât occidentalii", ei sunt "mai baltici decât balticii", ei nu pot lucra cu comuniştii.
Apropo, spuneaţi de această întoarcere la 180 de grade. Am vrut să vă întreb, în numele cetăţeanului simplu, care se gândeşte la ziua de mâine, cu toate grijile şi nevoile lui, ce ne aşteaptă? Suntem într-o criză mondială, care ne afectează pe toţi, inclusiv pe ţările europene dezvoltate, inclusiv Statele Unite. La ce ne putem aştepta, din punctul Dvs. de vedere, pentru că aţi analizat şi proiectele legate de Nabucco, proiectul de alternativă al ruşilor, anul trecut oamenii au îngheţat, vin mai puţini bani din Occident, remitenţele s-au micşorat, la ce trebuie să se aştepte oamenii peste un an, doi-trei, care sunt aşteptările lor legate de această cursă electorală?
Orice campanie electorală şi orice rezultat al campaniei electorale este legat, pe de o parte, de temeri şi, pe de alta, de speranţe. Temerea mea este ca nu cumva noul Parlament să repete două situaţii din trecut la care am asistat cu strângere de inimă. Situaţia din Parlamentul Republicii Moldova din 1997-2001 şi situaţia din Consiliul Municipal Chişinău din 2007 şi care durează până în prezent. În ambele situaţii am asistat la dezorganizare, prăbuşirea instituţiei, prăbuşirii credibilităţii Parlamentului în 1997-2001, prăbuşirea credibilităţii primăriei în 2007-2009, din cauza fărâmiţării între partide, ale căror interese nu sunt, în primul rând, cele naţionale, ci acele înguste de partid, ba chiar de clan şi de lideri individuali. Ca urmare, Parlamentul Republicii Moldova, sistemul parlamentar, guvernarea însăşi, s-a prăbuşit în anarhie în perioada 1997-2001 şi astăzi văd cu mirare cum unii politicieni, asociaţi anume cu acel parlament, anume cu acea prăbuşire, caută cu orice preţ să se întoarcă la putere. Perioada 1997-2001 a fost perioada coruptă când s-a făcut avere în urma privatizării, când politicienii s-au îmbogăţit prin privatizări frauduloase. Astăzi vedem cum membrii guvernării de atunci, prin intermediul unor partide, unele gălăgioase, încearcă să revină la guvernare, folosind în parte averile acumulate în acea perioadă.
S-a vorbit în presa noastră că un loc pe listele electorale ar costa 300 de mii de euro. E vorba de AMN. Cel puţin, aşa a mărturisit un consilier municipal, membru al acestui partid. Lucrul acesta a fost difuzat de posturile de televiziune şi în presă. Probabil că ştiţi, circa 41 de candidaţi ale mai multor partide au antecedente penale, cum ar fi întreţinerea relaţiilor sexuale cu minori şi atragerea minorilor în acţiuni ilegale, trafic de droguri, lucruri foarte serioase. Lucruri la care societatea civilă este foarte rece. Cum ar trebui să reacţioneze mijloacele de informare în masă pentru a fi mai productive?
Mă tem că nu am răspunsul la această întrebare. Dar am răspuns la o parte a ei. Din ce motiv organizaţiile societăţii civile nu acordă atenţie şi nu reacţionează la asemenea relatări care apar în presă, inclusiv din rândul membrilor nemulţumiţi ai unor partide. Răspunsul ar fi că, spre deosebire de multe ţări, în Republica Moldova organizaţiile nonguvernamentale au, de fapt, scopuri politice şi se identifică cu un partid.
Mă îngrijorează foarte mult posibilitatea ca noul parlament să fie fărâmiţat, instabil, aşa cum a fost parlamentul din 1997-2001. În parlamentul de atunci erau majorităţi instabile, combinaţii, nu alianţe, nu coaliţii. Pur şi simplu, combinaţii neprincipiale de partide, în toate combinaţiile şi modurile posibile. Guverne cu viaţă scurtă, guverne limitate la un an sau chiar mai puţin. O nenorocire care a dus la discreditarea ideii de democraţie în Republica Moldova şi care în parte este cauza pentru care Partidul Comuniştilor s-a întors la putere în 2001, pe o platformă a nostalgiei sovietice, nu pe o platformă europeană. Din cauza dezamăgirii, dezgustului, aş putea spune, din partea alegătorilor faţă de partidele din parlament şi faţă de ideea de pluralism şi guvernare parlamentară, care au fost discreditate atunci, iar Republica Moldova nu a făcut progrese pe calea europeană, pe calea reîntregirei ţării, a fost cea mai neagră perioadă. Ferească Dumnezeu să avem din nou un parlament haotic, anarhic, fărâmiţat. Ce am putea întreprinde pentru evitarea acestei situaţii?
Înainte de asta aş vrea să evidenţiez al doilea motiv de îngrijorare: situaţia din Consiliul Municipal Chişinău, care, îndată după alegerile din 2007, a intrat într-o stare de anarhie. Situaţia a fost amplu mediatizată, o ştie fiecare cetăţean. Ar fi o nenorocire dacă o asemenea situaţie s-ar reproduce în Parlamentul Republicii Moldova.
Poate că unii observatori ar crede că abordarea mea este una conservatoare. Un om de stat francez, prim-ministrul Clemenceau, a spus că el şi-ar dezmoşteni propriul fiu dacă acesta nu ar fi radical în tinereţe, dar l-ar dezmoşteni iarăşi dacă nu ar deveni conservator odată cu trecerea anilor.
Eu pun mare preţ pe stabilitate, care este prima cerinţă a evoluţiei către Uniunea Europeană. Este un proces evolutiv de lungă durată, ar fi o iluzie că un alt guvern sau un alt partid ar putea să accelereze evoluţia. E vorba despre un proces organic, de construire a instituţiilor, nu este un proces condus sau determinat de persoane individuale, de politicieni. Nu de politicieni, nu de persoane, nu de voinţă depinde acest proces, depinde de construirea plină de răbdare a instituţiilor. Depinde de educarea unei clase administrative, nu atât a unei clase politice, cât administrative, în primul rând, cu calificări şi competenţe moderne europene, printr-un proces de educare, de evoluţie de lungă durată. Până acum, niciun partid, nicio forţă aflată la guvernare nu a reuşit atât de mult cât a reuşit actualul partid, comunist numai cu numele, cu etichetă. Toată lumea ştie chestia asta. Şi ziaristul Dmitri Ciubaşenko repetă acest lucru în fiecare zi în ziarul "Moldavskie Vedomosti": "Preşedintele Voronin a trădat comunismul", "Partidul Comuniştilor a trădat comunismul". Ştiţi de ce face acest lucru? Pentru că se adresează publicului de limbă rusă, care are alte direcţionări. E o tactică electorală.
Iar în publicaţiile româneşti se spune exact invers.
De asemenea, actualul Guvern nu e comunist, ci unul tehnocrat. Sunt foarte mulţi miniştri care nu au nimic comun cu niciun partid. Niciun partid nu a făcut mai mult pentru a avansa Republica Moldova pe calea europeană, decât guvernul actual. Asta atât din propria voinţă, dar şi pentru că Moldova a fost favorizată de împrejurări istorice. Pentru că Uniunea Europeană nici nu se uita la Republica Moldova până în 2004, când Uniunea Europeană a devenit vecină nemijlocită cu România.
Cum aţi dori să vedeţi Republica Moldova la 6 aprilie 2009 şi cine consideraţi că ar trebui să guverneze în Republica Moldova, ca să fie în interesul naţional al ţării noastre după această dată?
Aş vrea să văd un parlament cu o majoritate stabilă, care să poată forma un guvern care să conducă ţara patru ani, de acum înainte, întreaga perioadă legislativă. Totodată aş dori să văd continuitatea parteneriatul dintre partidul de guvernământ şi PPCD, parteneriat care a dat rezultate excelente. Aş vrea să-l văd pe domnul Iurie Roşca în acelaşi loc de vicepreşedinte al Parlamentului, în care domnul Roşca a jucat un rol deosebit de important, în promovarea legislaţiei cerută de Uniunea Europeană din partea Republicii Moldova. Continuitate, stabilitate, orientare proeuropeană, prooccidentală şi după alegeri, lucru mai eficient, mai persistent, pentru a refocaliza atenţia Statelor Unite şi Uniunii Europene asupra reîntregirii Republicii Moldova cu Transnistria.
Conform sondajelor de opinie, Partidul Comuniştilor, comunist numai cu denumirea, va ieşi pe primul loc. Întrebarea este dacă PCRM va avea suficiente voturi în Parlament ca să formeze un Guvern de coaliţie cu un partener sau, eventual, cu doi parteneri. Mă tem că noul Parlament, după cum am mai spus, ar putea să reproducă disfuncţionalitatea Parlamentului Republicii Moldova din 1997-2001. În anul 2001 am scăpat de un Parlament de acest tip. Partidul Comuniştilor consideră deja că traiectoria prooccidentală trebuie recunoscută şi susţinută. Formula de parteneriat între Partidul Comuniştilor şi Partidul Popular Creştin Democrat în Parlamentul trecut a dat roadele la care ne-am aşteptat din anul 2005. Aici am în vedere stabilitatea şi cursul spre Europa.
#6597
Toata stima pentru domnul Socor! Il apreciez pe acest om politic care spune lucrurilor pe nume si fara ocoleala
desi nu sunt intocmai de acord cu domnul Socor. Consider ca partidul PPCD si Comunistii au de dat raspundere in fata poporului pentru crimele comise din 7 aprilie 2009
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
![[Valid RSS]](/v2_files/img/valid-rss.png "Validate my RSS feed"){kind=small}