Vladimir Voronin și-a omagiat idolul, pe Vladimir Ilici Lenin
adăugat 22 ianuarie 2010, 08:47, la Interviu / Reportaj
Președintele PCRM, Vladimir Voronin, a depus la 21 ianuarie flori la monumentului lui Lenin. Potrivit serviciului de presă al formațiunii, PCRM a comemorat astfel 86 de ani de la moartea fostului lider comunist.
"Vladimir Ilici Lenin a fost primul care a fondat un stat socialist, autor al programelor revoluționare, organizator al primei revoluții socialiste din lume. Vremea trece și este de datoria noastră să păstrăm amintirea despre acest mare om al planetei, inclusiv despre tot ce este legat de numele lui. Deși sunt noi vremuri, noi nu vom uita cea mai mare realizare a lui Lenin - teoria statului socialist. Pot exista diferite căi de implementare, dar acesta este principalul scop pentru care s-a bătut Lenin", a declarat Voronin astăzi.
"Totul are valoare la vremea sa și noi am demonstrat timp de 8 ani cât am fost la putere acest lucru. Nu e nevoie ca cei care sunt la guvernare acum să facă mai mult. Să facă cel puțin cât am făcut noi. Aceasta va fi destul pentru dezvoltarea suveranității Moldovei", a mai opinat liderul comunist, fost președinte al R. Moldova.
Mare belea pe capul nostru.
Nici la bătrâneţe boşorogului nu i-au venit minţile la cap.
Doamne, apără-ne şi păzeşte-ne!
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲