Vocea unui securist la Tiraspol
adăugat 27 septembrie 2011, 14:37, la Interviu / Reportaj • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Colonelul Ivan Mahu, fost ofiţer KGB şi al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova, şi-a dus onoarea în cuibul separatismului, la Tiraspol, unde, la 8 septembrie, în preziua celei de a 20-a aniversări de la înfiinţarea serviciului secret moldovean, a publicat, pe pagina electronică „RIA Dnestr" (Reghionalnoie Informaţionnoie Aghenstvo Dnestr), o scrisoare deschisă cu genericul „Actualii conducători ai SIS sunt trădători de Patrie". Patriot precum se pretinde, colonelul Mahu nici că putea găsi un loc mai potrivit unde să-şi publice scrisoarea decât în una dintre oficinele regimului banditesc de peste Nistru.
Întrucât sunt mai mult decât rarisime cazurile în care din cotloanele de altădată ale KGB şi ale SIS-ului de astăzi răzbate câte o voce răzleaţă, nu am considerat lipsită de importanţă „patriotică" scrisoarea publicată cu generozitate de separatiştii teleghidaţi şi protejaţi de Moscova.
Plină de aprecieri subiective, insinuări şi invective prezentate pe un ton grav, alarmist chiar, scrisoarea fostului ofiţer KGB şi SIS consună perfect cu propaganda regimului marionetă implantat de Moscova în partea de răsărit a Republicii Moldova. Dincolo de falsurile şi elucubraţiile pe care le cuprinde şi de apologia pe care o face KGB-ului sovietic, textul cu pricina se doreşte a fi un semnal de alarmă împotriva „românizării" populaţiei Republicii Moldova. Destul de încâlcită şi contradictorie, această scriitură emană aburii toxici ai celei mai crase uri etnice. În plus, Ivan Mahu atribuie obţinerea independenţei de stat a Republicii Moldova „naţionaliştilor". Naţionaliştilor români, evident! Naţionaliştii români care au vina de a fi provocat valuri-valuri de „plecări" (puţin rămânea să fi spus „deportări" sau „persecuţii", căci, pe parcurs, spune: „represiune") ale kaghebiştilor sovietici din structura chemată să vegheze asupra securităţii noului nostru stat. Naţionaliştii care au încercat să ne „îndepărteze de CSI", patria comună a domnului Mahu şi a prietenilor săi de la Tiraspol!
Să vedem însă care sunt „ideile-forţă" ale semnatarului. Dat fiind că spaţiul rezervat acestui material nu ne permite să reproducem integral scrisoarea despre care vorbim, o vom reda în mare parte, omiţând pasajele care ni s-au părut irelevante. Nu vom comenta sau polemiza nici pe marginea subiectului „revoluţiei din 7 aprilie 2009", căci aceasta, ca şi „revoluţia română din 1989", tot cu voie de la mai multe împărăţii a fost, iar marea împărăţie din răsărit, atât de dragă lui Ivan Mahu, a avut partea ei de implicare. Şi în „revoluţie", şi în guvernarea federalizatoare sub baghetă ruso-germano-etc., etc. Atâta lucru trebuia să priceapă un „patriot" şi un „profesionist" ca Ivan Mahu.
Iată, aşadar, ce scrie colonelul Ivan Mahu în oficina separatiştilor ruşi de la Tiraspol:
„Serviciile secrete actuale din R. Moldova nu au apărut pe loc pustiu.Majoritatea absolută a ofiţerilor, care au muncit în anii 1980 în KGB din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, au lucrat cinstit şi cu demnitate. Recrutarea cadrelor s-a făcut la cel mai înalt nivel. Mulţi din foştii ofiţeri ai Moldovei – sute şi mii – trăiesc şi astăzi în Republica Moldova. Nimeni nu poate să spună că ei au abuzat de poziţia lor, că au reprimat pe cineva. (Aici şi în continuare sublinierile ne aparţin – nota noastră.) Astăzi, deasupra noastră atârnă greşelile lui Beria, dar ce facem noi aici, generaţia care a început să lucreze în anii 1980?
În anul 1989, chiar înainte de obţinerea independenţei şi de crearea noii structuri, au început schimbări rapide. Din rândurile organelor, a plecat primul val de specialişti de înaltă clasă. Ei au fost primii care au prevăzut că în Moldova vor ajunge la putere naţionaliştii. Din conducerea KGB din Moldova, s-au transferat la Moscova peste 20 de oameni, la Kiev au plecat aproximativ 25. Unii din cei plecaţi din KGB Moldova au ajuns generali în serviciile secrete – atât de bine erau pregătiţi.
La 9 septembrie 1991, KGB a fost transformat în Ministerul Securităţii Naţionale. În curând, premierul unionist Mircea Druc l-a desemnat pe funcţia de ministru pe Fiodor Botnari (Tudor Botnaru – nota red.). Druc ştia perfect pe cine desemnează. Ei se cunoşteau de multă vreme, încă din vremea dosarului Ghimpu-Şoltoianu. Druc a încercat să infiltreze ideile naţionalismului şi ale românismului în Ministerul Securităţii Naţionale. Acesta era şi principalul lui obiectiv: să pregătească serviciile secrete să-şi respingă propriul obiectiv principal, misiunea de bază: apărarea statului. Să facă în aşa fel încât serviciile secrete să nu poată să se opună românizării ţării. Dar în acea perioadă, colectivul nostru încă rămăsese un monolit puternic şi, în general, speranţele lui Druc nu s-au bucurat de succes în totalitate.
Lozinca lui Druc „Cemodan-vokzal-Rossia!" („Geamantanul-gara-Rusia!") a jucat un rol important şi în ceea ce priveşte componenţa Ministerului Naţional al Securităţii. Prin formarea noului serviciu secret, s-a declanşat al doilea val de plecări. Agenţii au început să plece spre armata naţională, în servicii speciale paralele, în societăţi de securitate pentru bănci şi alte firme particulare. Dar nici unul dintre ei nu a devenit racket, nu au intrat în structuri criminale: educaţia şi pregătirea lor erau de cel mai înalt nivel.
Iată de unde aş sfătui eu generaţia actuală de ofiţeri să ia exemple. Mai ales că acolo a rămas coloana vertebrală a adevăraţilor patrioţi: Valeriu Daraban, Ivan Mezunski, Vasile Sârbu, Valeriu Andronic, Victor Leucă, Anatol Furtună, Nikolai Makarov şi alţii.
Aceştia au şi fost oamenii care au ţinut piept puternicului atac al serviciilor secrete din state străine, care au vrut să lovească Moldova după prăbuşirea Uniunii Sovietice. Aceşti oameni au format un zid contra tendinţelor revanşarde ale României".
„Frontul Popular era atunci sub presiune politică. În timpul lui Calmoi, a fost practic lichidată problema cu naţionaliştii din „gruparea lui Druc", care penetraseră, pur şi simplu, organele. Însă şi după acest moment, în sistem au rămas oameni mereu nemulţumiţi de funcţiile lor, de apropierea de CSI şi aşa mai departe. În 2001, după preluarea puterii de către comunişti, în faţa Serviciului de Informaţii şi Securitate, au fost puse sarcini privind asigurarea securităţii Republicii Moldova, ca stat suveran şi independent. În sfârşit, am înţeles şi noi definitiv de ce ar trebui să ne ocupăm".
„În timpul noului regim, noi, ofiţerii de contraspionaj, ne-am confruntat cu o considerabilă activizare a misiunilor din partea serviciilor secrete străine pe teritoriul Republicii Moldova, în scopul inducerii aşa-numitului scenariu al „revoluţiei de catifea". În paralel, s-au agravat măsurile speciale care vizau subminarea statalităţii Republicii Moldova, activizarea unionismului. În ceea ce priveşte creşterea nivelului de pregătire a activităţii, pentru perfecţionarea cadrelor, categoric, un rol important l-a jucat generalul Ursu. El era comandantul care cunoştea mediul operaţional".
„În toamna lui 2009, odată cu schimbarea puterii, în cadrul SIS a început o adevărată represiune. Toţi cei care lucraseră până în 2009 la identificarea şi subminarea activităţilor subversive ale serviciilor secrete din statele străine pe teritoriul Republicii Moldova au fost retrogradaţi din funcţii, trimişi să lucreze în alte structuri, însă nu pe profil. Erau acuzaţi de prostie, de lipsă de profesionalism, chiar dacă lucraseră zi şi noapte. Voi enumera aceşti oameni: Valeri Kruşilinski, Viaceslav Trubka, Serghei Dulghier, Ghennadi Negară, Adrian Prodan, Gheorghe Bâlea, Ruslan Ţurcan, Alexandr Esaulenko, Anatol Moraru, Oleg Samusi.Iar în locul lor au fost aduşi oameni loiali tendinţelor actuale din serviciile secrete".
„În consecinţă, colectivul de profesionişti şi de patrioţi din instituţie a fost erodat în ultimii doi ani mai puternic decât la prăbuşirea KGB şi la formarea serviciilor secrete naţionale, din anii cumplitei fervori naţionaliste.
Apare întrebarea: poate că unii au săvârşit crime contra ţării lor, contra poporului? Nici vorbă, ei au fost alungaţi numai pentru că şi-au apărat statul!
Iată şi concluzia. În ultimii doi ani, românizarea ţării noastre s-a amplificat mai mult, decât în orice perioadă a independenţei Moldovei, iar rolul SIS în lupta de rezistenţă este mizerabil. În multe funcţii, lucrează oameni care au cetăţenia altor state. Ziua independenţei o sărbătorim cu drapele româneşti. Peste tot în ţară, găseşti inscripţii de genul „Moldova este România" şi „Basarabia – pământ românesc".
Firmele româneşti au acces la mina de aur a comunicaţiilor speciale, la bazele de date ale cetăţenilor Republicii Moldova. Are loc o puternică prelucrare pro-românească a tineretului, atât în ţară, cât şi pe teritoriul României.
În multe ministere şi departamente lucrează consultanţi care sunt cetăţeni ai ţării vecine. Iar acest lucru este posibil numai pentru că acum, chiar în SIS, a fost anihilat contraspionajul. Însuşi Serviciul de Informaţii şi Securitate serveşte astăzi nu statul şi Constituţia, ci unor clanuri mafiote şi diverşilor lideri politici.
Cel mai probabil este faptul că unii foşti ofiţeri KGB, de genul lui Dediu, au obţinut trese de la principalul român al Republicii Moldova.Astăzi, ţara noastră şi tot poporul moldovenesc sunt agresate zilnic cu strigăte şi ţipete despre apartenenţa la „marea naţiune română".
Cu toate că pe nimeni de dincolo de Prut nu interesează opinia poporului moldovenesc. Se pare că pe acest mal au ajuns la putere prea multe capete cu acelaşi suflet. Şi până când vom putea noi, ofiţerii, să privim în linişte această barbarie, această orgie?
După convingerea mea sinceră, comandanţii actuali ai SIS sunt trădătorii patriei noastre.
De aceea, în ziua în care se împlinesc 20 de ani de la înfiinţarea serviciului nostru, privind în trecut şi cu nelinişte uitându-mă spre viitor, eu fac apel la toţi ofiţerii care vor să servească fidel Patria lor (şi asemenea patrioţi şi oameni de onoare sunt majoritatea):
Nu cedaţi, nu renunţaţi! Gândiţi-vă: ale cui interese le apără acum şefii voştri şi până când poporul moldovenesc va mai tolera această agresiune asupra lui?
Vă îndemn să vă uniţi şi să vă daţi demisia din toate funcţiile din cadrul SIS! Şi atunci poate că, nu la jubileu, ne vom întâlni la următoarea aniversare cu mândrie faţă de serviciul nostru, pentru ţara noastră, cu convingerea că noi ne îndeplinim misiunea în faţa statului şi a poporului moldovenesc. La urma urmelor, dacă nu o facem, noi, atunci cine o va face?
Am onoarea!".
Da! Onoarea fostului ofiţer KGB şi SIS, Ivan Mahu, nu putea fi întreagă decât exclamată din bârlogul separatismului transnistrean.
Chestiunea eficienţei şi „patriotismului" cadrelor SIS nu face, decât cu rare excepţii, după cum spuneam, obiectul dezbaterilor publice de la noi. Dar merită, pentru că subiectul este, într-o societate care nu a cunoscut lustraţia, de milioane. Secretul eliberării Republicii Moldova de balastul sovietic stă anume aici, în zona gradului de prezenţă şi implicare, de regulă nefastă, a armatei de lucrători ai „frontului invizibil" în viaţa noastră publică, iar alteori şi în cea privată.
Hipertendenţiosul excurs în istoria SIS, făcut de bătrânul colonel KGB, Ivan Mahu, suferă, observăm, de grave şi voite omisiuni. Nu ni se spune, bunăoară, nimic despre perioada în care SIS a fost condus de către falnicul director Valeriu Pasat, cel devotat trup şi suflet (sau suflet şi trup) colonelului Vladimir (Nicolai Vasilievici Cantarean), tot el mitropolit al „întregii Moldove". Nici despre biroul Serviciului Federal de Informaţii al Rusiei (FSB) deschis pe lângă SIS la cererea şi cu participarea nemijlocită a conducătorului său, generalul FSB, Nikolai Patruşev, cel distins cu „Ordinul Ştefan cel Mare", probabil, pentru meritul de a fi superiorul pe linie de serviciu al banditului Igor Smirnov. Nici despre separatism ca pericol real şi major pentru integritatea, suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova. Nici despre Centrul de spionaj „Balcani" (Balkanski Ţentr), mutat de la Sofia la Chişinău cu doi ani înaintea aderării Bulgariei la NATO.
Deformat iremediabil de trecutul său de kaghebist sovietic, colonelul Ivan Mahu se străduieşte să reducă toate riscurile şi ameninţările la adresa securităţii Republicii Moldova la dificila şi sensibila chestiune identitară a populaţiei majoritare şi să arate cu degetul într-o singură direcţie, spre Bucureşti, ca şi pe timpul sovietic, când secţia a V-a (numită şi 5Z) a KGB combătea adânc şi cu oareşice succes două „fenomene negative": „fanatismul religios" şi „naţionalismul românesc".
Reflexul de kaghebist determină şi recursul la fals. De exemplu, lozinca provocatoare „Cemodan, vokzal, Rossia", lansată, se ştie, chiar de KGB în Ţările Baltice, Ucraina şi Republica Moldova în perioada avântului mişcărilor de emancipare de sub tutela Moscovei, ne este prezentată de drept „lozinca lui Druc". Păi, cum altfel dacă „răul" trebuie să fie personificat. KGB-ul s-a hrănit întotdeauna cu denunţuri, autodenunţuri şi depoziţii, de regulă, false şi absurde. Şi ce fel de denunţ este acela dacă nu cuprinde nume concrete? „Duşmanul intern" trebuie identificat de fiecare dată cu precizie, altfel ce rost şi justificare mai poate avea efortul securistic susţinut al unor inadecvaţi la realităţile istorice în schimbare, inadecvaţi care nu au avut altă familie decât KGB-ul şi altă patrie decât URSS-ul.
Un lucru bun totuşi există în scrisoarea colonelului Ivan Mahu. Acesta ne dă o listă, nici pe departe completă, a „adevăraţilor patrioţi" din SIS, pe care, fără să vrea, ni-i prezintă ca pe „ultimii mohicani" ai KGB-ului sovietic. Poporul merită, bineînţeles, să-şi cunoască eroii. Pomelnicul colonelului Mahu e scurt, dar valoarea lui e mare. Chiar face să revenim la această listă albă a securiştilor „patrioţi", care nu se amestecă – Doamne fereşte! – cu lista, neagră, evident, a securiştilor „trădători ai patriei noastre", cum nu se amestecă lumina cu întunericul: Valeriu Daraban, Ivan Mezunski, Vasile Sârbu, Valeriu Andronic, Victor Leucă, Anatol Furtună, Nikolai Makarov şi alţii, cărora li se adaugă nume sonore de patrioţi ca Valeri Kruşilinski, Viaceslav Trubka, Serghei Dulghier, Ghennadi Negară, Adrian Prodan, Gheorghe Bâlea, Ruslan Ţurcan, Alexandr Esaulenko, Anatol Moraru, Oleg Samusi. O listă demnă de viitorul Panteon al Patriei! De aceea este de mirare că Ivan Mahu îndeamnă toată această lamură a Securităţii să-şi prezinte patriotic demisia.
Ce păcat că bătrânul colonel KGB nu dă şi alte liste, cum ar fi, la o adică, cele ale securiştilor din politica, diplomaţia, cultura, publicistica, biserica şi economia moldovenească! Uite aici să vedeţi dumneavoastră „coloană vertebrală" a „adevăraţilor patrioţi"! Păcat şi iar păcat. Poate că data viitoare, când se mai milostiveşte banditul Smirnov şi oferă spaţiu în fiţuicile şi portalurile lui propagandistice de la Tiraspol pentru oamenii din rezerva KGB-ului de la Chişinău.
Nu de alta, dar, până la o asemenea eventuală ocazie, lumea ar putea stărui în ideea şi impresia că numele adevărat al Patriei noastre scumpe este, în cel mai bun caz, Republica Securistă Moldova sau, în cel mai rău, dar totuşi posibil, caz, Republica fostului KGB.
Post-scriptum: "RIA Dnestr", care a publicat scrisoarea lui Ivan Mahu, este o agenţie de ştiri înfiinţată la 13 iulie 2009 şi condusă de Roman Konopliov, fost conducător al Partidului Naţional Bolşevic din Rusia şi unul dintre principalii ideologi ai separatismului transnistrean. A făcut parte din mişcarea „Rossî" (Ruşii). Adept al unor idei şovine, ultraradicale, xenofobe şi extremiste, Konopliov figurează, din aprilie 2006, în Lista oficială a extremiştilor din Federaţia Rusă, motiv pentru care s-a stabilit la Tiraspol, fiindu-i acordată „cetăţenia RMN". A fost redactor al portalului „Pridnestrovie: Naţionalnaia politika" şi şef al secţiei politice a săptămânalului „Destrovski kurier" de la Tiraspol. A înfiinţat şi a condus o perioadă agenţia de ştiri „Lenta PMR", după care a fost redactor-şef al ziarului „Russki Prorâv" din Transnistria. Se numără printre susţinătorii lui Igor Smirnov, pe care îl consideră „un Fidel Castro al Transnistriei".
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲