Voronin nu va putea fi arestat!
adăugat 21 ianuarie 2010, 18:01, la Interviu / Reportaj
Ex-preşedintele moldovean, comunistul Vladimir Voronin, a fost citat pentru vineri, în calitate de martor, la Procuratura Generală a Republicii Moldova, pentru a da depoziţii privind protestele violente din aprilie 2009.Aceasta după ce Voronin a declarat că a coordonat personal intervenţia în forţă a poliţiei în acea zi. Au apărut elemente noi în dosarul evenimentelor de atunci.
De fapt, ancheta pentru elucidarea evenimentelor din 6, 7, 8 şi 9 aprilie 2009 stagnează. Premierul moldovean, Vlad Filat, nu înţelege de ce până acum nici măcar nu au fost interogaţi cei care au ordonat intervenţia în forţă a poliţiei:
„Eu nu am explicaţii! Dacă puteţi să vă imaginaţi că eu la această întrebare nu am explicaţie. Eu înţeleg, pe alocuri, că la ora actuală ancheta nu a identificat cine l-a lovit pe Valeriu Boboc pe care, de fapt, l-au omorât. Însă cineva a dat indicaţii... Cineva, în Republica Moldova, la acea perioadă de timp răspundea de ordinea publică, de ce se întâmplă în ţară... Era un ministru de Interne, era şi un comisar al oraşului, vicecomisari. Este o instituţie în Republica Moldova care are un nume – Procuratura Generală, care este singura instituţie abilitată să ducă ancheta până la sfârşit”.
Ministrul de Interne de atunci, Gheorghe Papuc, se declară nevinovat:
„Nu mă consider vinovat în nici un fel, deoarece pe atunci era corectă decizia de a evita vărsarea de sânge de către minori – de a nu folosi arma de foc. În alt mod era imposibil de a combate acele evenimente care au avut loc”.
Gheorghe Papuc a declarat că acţionat la comanda lui Vladimir Voronin:
„A fost luată decizia şi de către conducerea de atunci a ţării....”.
Iar Vladimir Voronin nu neagă acest lucru:
„Papuc, de sine stătător, nu a făcut nimic şi nu a avut dreptul să facă ceva. Toate erau coordonate de toată conducerea ţării”.
Există o anumită logică în toată combinaţia aceasta prin care Voronin îşi asumă întreaga răspundere. Liderul comunist este deputat şi beneficiază de imunitate, iar în actuala configuraţie politică din Parlament nu şi-o poate pierde. Explică juristul Vladislav Gribincea:
„Pentru punerea lui Voronin sub urmărire penală este nevoie de ridicarea imunităţii – lucru care se face de către Parlament cu votul a două treimi din numărul deputaţilor aleşi. Până atunci, Voronin nu poate fi urmărit penal. Şansele că politicul, adică Parlamentul, va accepta ridicarea imunităţii în conjunctura politică actuală mi se par foarte mici. Având în vedere că nu s-au găsit 61 de voturi (adică trei cincimi) pentru alegerea şefului statului – e mult mai puţin probabil că se vor găsi suficiente voturi pentru ca acest Parlament să ridice imunitatea liderului celui mai numeros grup parlamentar”.
Adică pentru ridicarea imunităţii lui Vladimir Voronin ar trebui să voteze 67 de deputaţi. Alianţa pentru Integrare Europeană deţine, însă, doar 53 de mandate. Vladimir Voronin ştie asta şi îşi permite să se dea în spectacol politic atunci când este întrebat dacă se va lăsa anchetat:
„Am spus că sunt gata să dau primul explicaţii la ceea ce s-a întâmplat, dar se vede că în mod serios nu-i prea interesează pe cei care au venit la guvernare să afle cu adevărat ce s-a întâmplat la 7 aprilie, pentru că mie îmi pare că ei ştiu adevărul”.
După ce premierul Vlad Filat şi-a exprimat public nedumerirea în legătură cu tergiversarea dosarului „7 aprilie”, Procuratura Generală l-a citat pentru mâine, în calitate de martor, pe liderul comunist, Vladimir Voronin. Miercuri a fost audiat, în calitate de bănuit, fostul comisar al Chişinăului, Vladimir Botnari. El trebuie să răspundă pentru maltratarea tinerilor în comisariatele de poliţie începând cu noaptea de 7 aprilie şi terminând cu data de 10 aprilie 2009. Şi el, însă, se declară nevinovat:
„Nu mă simt vinovat. Nu există până în acest moment nici o sentinţă care ar demonstra faptul că cineva din cetăţeni ar fi fost maltratat”.
Insistenţa premierului Vlad Filat de a afla adevărul despre evenimentele din aprilie 2009 se pare că nu place. Deputaţii comunişti au scos komsomoliştii la proteste în faţa MAI:
„Jos jandarmeria lui Filat! Jos Catană! (noul ministru de Interne – n.n.)”.
Vlad Filat a dispus ca până pe 7 aprilie 2010 în faţa Parlamentului Republicii Moldova să fie ridicat un monument în memoria victimelor torturii:
„Este o datorie a noastră – în afară de discuţii să mai facem ceva pentru oamenii care au suferit”.
Educati trebu parlamentarii nostri, principii morale nu au daca le mai dai si imunitate....
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲