YES la vot pe 28! „Știm pe cine să VOTĂM ca să SCHIMBĂM!”
adăugat 02 noiembrie 2010, 14:09, la Eveniment
O spun și tinerii basarabeni din România, nu numai cei de dincoace de Prut. Colegul meu de la RRA, Gabriel Basarabescu, a stat de vorbă cu două reprezentante ale comunităților de tineri plecați la studii în România și a aflat cum se vor mobiliza aceștia pentru alegerile din 28 noiembrie curent. De la Valentina Mocate și Ana Cojocaru colegul meu de la București a aflat cum gândesc studenții noștri de la Cluj, ce spun și mai ales ce vor să facă la alegerile din 28 noiembrie curent, când cu toții avem puterea de decizie și de schimbare spre o viață mai bună.
Prima întrebare a fost: ”E important sau nu să mergeți la vot?”
„Fiecare vot contează și numai fiind împreună suntem o forță, iată de ce implicarea tinerilor în această campanie este una vitală”, consideră Valentina Mocate. Vorbind despre generații, Ana Cojocaru spune că se poate mândri cu niște bunici care știu ce vor și „care se gândesc în primul rând la viitorul nepoților lor”. Ea atrage atenția asupra electoratului de la sate care nu trebuie neglijat, deoarece ”votul vine din interiorul republicii”. Și continuă: „Diaspora și studenții din România vor vota, deoarece sunt informați, știu ce vor, dar mai este important ca mesajul lor să ajungă și acasă”, adică acolo, în satele și orașele din R. Moldova.
Despre rata participării la alegerile din 28 noiembrie, față de cea de la referendum, cele două studente spun că speră și trebuie să fie mai bună, ”altfel nu scăpăm și nu vom avea schimbarea pe care ne-am dorit-o tot timpul”. Mai mult, Ana Cojocaru e de părere că după schimbările produse în acest an, studenții basarabeni vin cu mai mult drag acasă, iar acum este important ca aceștia să se mobilizeze și să meargă la vot deoarece, spune ea: „Știm pe cine să votăm ca să schimbăm!”. Mai mult, Ana e de părere că tinerii, dar nu numai, trebuie să îi susțină în campanie pe cei „care le vorbinele mai mult ”.
La rândul ei, Valentina Mocate spune că în acest an, al schimbărilor „s-a făcut destul, dar nu suficient ca să fie mobilizat la vot întreg electoratul, fie el și din cele mai îndepărtate sate ale republicii”. Ea conchide: „Și dacă zicem că nu merg eu la vot, ci vecinul sa celălalt prieten, nu rezolvăm nimic. Nu ne rămâne decât să mergem la vot, deoarece fiecare vot contează! Să avem de spus unu cuvânt ferm și tare și să ne simțim împliniți pentru că ne-am îndeplinit datoria.”
Cei trei mai vorbesc și despre istoria pe care au studiat-o cele două intervievate, dar și felul în care le-a fost ea predată la școală, în RM. Discuția se încheie cu deportările despre care studentele spun că „nu sunt uitate în Basarabia”.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲