Zimbru, casa fotbalului moldovenesc
adăugat 10 martie 2010, 23:40, la Sport
Singura bază de fotbal din capitală cu o infrastrucură dezvoltată, Zimbru Chişinău, sare în ajutor altor două echipe din primul eşalon al fotbalului. Aceasta v-a găzdui meciurile de acasă ale clubului Dacia Chişinău şi ale grupării Rapid. În turul campionatului, cele două echipe şi-au desfăşurat meciurile de acasă pe arena din Ghidighici.
Baza sportivă Zimbru din Chișinău este din ce în ce mai întrebată de cluburile autohtone de fotbal pentru a juca meciurile din acest retur de campionat. Astfel, baza Zimbru a fost transformată în reședința mai multor partide de fotbal din primele două eșaloane ale fotbalului din Republica Moldova. Pe lângă cele două echipe ale clubului Zimbru care-şi dispută meciurile la stadionul din strada Butucului, au mai apărut două echipe. FC Dacia Chișinău a parafat o înțelegere cu administraţia Zimbrului pentru un an de zile. În aceste condiții Dacia Chișinău își va primi oaspeții la baza Zimbru. Paradoxal, pentru prima dată Dacia va disputa meciurile de acasă pe un bulevard cu acelaşi nume, Dacia. Mai nou, Zimbru s-a dovedit a fi şi mai loial faţă de fotbalul autohton, oferindu-i o casă şi echipei Rapid care de asemenea va juca la baza Zimbru. Acest lucru s-a şi întâmplat deja, Rapid a întâlnit gruparea Viitorul Orhei pe care a învins-o cu 1-0 meci disputat pe arena mică de la Complexul Zimbru.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲