Ziua Internaţională a Femeii
adăugat 08 martie 2012, 09:55, la Eveniment • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Femeile din peste 50 de ţări ale lumii sunt sărbătorite joi, de 8 Martie, ca o recunoaştere a contribuţiei lor la dezvoltarea societăţii.
În 1975, cu prilejul Anului Internaţional al Femeii, Organizaţia Naţiunilor Unite a început sărbătorirea Zilei Internaţionale a Femeii la data de 8 martie.
Doi ani mai târziu, în decembrie 1977, Adunarea Generală a ONU a instituit, printr-o rezoluţie, Ziua Internaţională a Femeii şi Ziua Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeii şi Pace Internaţională, ca sărbătoare ce poate fi marcată în orice zi a anului de statele membre, conform tradiţiilor istorice şi naţionale.
Prin adoptarea acestei rezoluţii, Adunarea Generală ONU a recunoscut rolul femeii în eforturile de pace şi dezvoltare şi a chemat la încetarea discriminării şi la întărirea sprijinului pentru participarea femeilor la viaţa societăţii.
Ziua Internaţională a Femeii a apărut în contextul mişcărilor sociale din secolul al XX-lea din America de Nord şi Europa.
În vestul Europei, Ziua Internaţională a Femeii a fost serbată în perioada 1910-1920, după care a ieşit din atenţia publicului. Abia în anii '60 ea a fost readusă la viaţă de puternica expansiune a grupurilor feministe.
După primii ani, Ziua Internaţională a Femeii a căpătat o nouă dimensiune mondială, atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare. Mişcarea feministă, aflându-se în plină dezvoltare, a ajutat la impunerea sărbătoririi acestei zile ca punct de concentrare a eforturilor pentru revendicarea drepturilor femeilor şi pentru participarea la procesul politic şi economic.
Din ce în ce mai mult, Ziua Internaţională a Femeii s-a transformat într-o mişcare ideală de reflecţie la progresele realizate sau un prilej pentru a cere schimbări şi pentru a sărbători actele de curaj şi hotărâre ale femeilor obişnuite care au jucat un rol extraordinar în istoria drepturilor femeilor.
Rare sunt cauzele pentru care ONU asigură promovarea care să fi suscitat un sprijin mai intens şi mai vast precum campania pentru promovarea şi protejarea egalităţii în drepturi a femeilor.
Carta ONU semnată la San Francisco în 1945 a fost primul instrument internaţional care a proclamat egalitatea între sexe ca drept fundamental al persoanei umane. De atunci, organizaţia a ajutat la crearea unui patrimoniu istoric de strategii, norme, programe şi obiective convenite pe plan internaţional pentru ameliorarea condiţiei femeii în lumea întreagă.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
Cu ocazia Zilei Internationale a Femeii va felicit sincer si va urez fericire, noroc in viata, sanatate si succes in activitatea dvs. de zi cu zi.
Situatia politica, economica si sociala a tarii in aceasta zi este, din pacate, una tragica. Presedintele si politicienii din partidele de la putere incalca Constitutia tarii in mod flagrand, legea este aplicata cu o asprime draconica pentru cei de jos, in timp ce oligarhia are privilegii peste privilegii si se afla deasupra oricarei legi.
Clica mafiota de la putere are o politica rasista indreptata impotriva celor slabi si umiliti. Aceasta politica ce propaga rasismul social discrimineaza chiar pe aceia ce trebuie protejati de societate.
Articolul 1 alineatul 3 din Constitutia Romaniei stipuleaza urmatoarele:
“Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate.”
Deci, Romania este un stat social, conform Constitutiei. In baza constitutiei trebuiesc elaborate legi care sa protejeze veniturile lunare a celor slabi din punct de vedere social. Unde sunt aceste legi? Si daca exista, de ce sunt incalcate?
Statul a redus in mod drastic pensii, salariile mici, ajutoare sociale si indemnizatii de somaj.
Ajutoarele sociale si indemnizatiile de somaj se platesc discretionar, conditionat si partial. Statul reduce aceste venituri lunare ale celor mai saraci dintre saraci pentru a le folosi in mod abuziv pentru campanii electorale si interesele lor personale si de grup.
Aceasta este o incalcare grava constitutiei, a legilor statului si o discriminare a celor obiditi.
Aceasta este o politica rasista care presupune lupta dintre rase. “Rasa superioara” este constituita de cei de la putere si se afla deasupra legii. Ei se lupta impotriva “rasei inferioare”, adica impotriva masei oamenilor saraci. Este exact politica lui Alfred Hitler. Cei discriminati aici, nu sunt oameni de culoare sau cei cu o anumita religie, ci cei cu venituri mici.
In aceasta zi, care ne aminteste de faptul ca femeile au drepturi egale cu barbatii si nu pot fi discriminate, trebuie sa nu uitam ca exista femei sarace, cu salarii mici, in situatii dificile care sunt discriminate si din cauza saraciei lor. Si lor li se taie pensiile, salariile, ajutoarele sociale si indemnizatiile de somaj.
Invit toate femeile din Romania sa se implice in demascarea politicii actuale a guvernatilor, politica ce propaga rasismul social.
Detalii cititi pe blogul meu:
Europa: Rasism social
http://foc-in-agora.blogspot.com
Emailul meu:
Homerillum@googlemail.com