A fost prezentat raportul "Perspective economice globale 2009"
adăugat 10 decembrie 2008, 18:29, la Economie
În anul 2008 creşterea PIB mondial va constitui 2,5 la sută, iar în anul 2009 - doar 0,9 la sută. Este probabil ca în anul următor ţările în curs de dezvoltare să înregistreze o creştere de 4,5 la sută - o scădere de la 7,9 la sută în anul 2007, în timp ce creşterea în ţările cu venituri mari va fi negativă, prognozează Raportul Perspective economice globale (PEG) 2009. Solicitat de UNIMEDIA, Adrian Lupuşor, expert economic a declarat că PEG 2009 conţine un mesaj clar pentru statele în curs de dezvoltare, şi mai ales pentru Moldova, repercursiunile crizei financiare şi economice mondiale vor afecta negativ în mare parte 3 domenii: investiţiile străine directe; cererea pentru produsele exportate; sistemul bancar.La 9 decembrie, 2008 a fost prezentat la Chiuşinău, Raportul Perspective economice globale (PEG) 2009. Cu acest prilej, Justin Lin, economist şef şi vice-preşedinte principal al Băncii Mondiale, Economia Dezvoltării a afirmat: "Oamenii din ţările în curs de dezvoltare s-au văzut nevoiţi să se confrunte cu două şocuri externe majore - spiralarea ascendentă a preţurilor la produsele alimentare şi carburanţi, urmată de criza financiară, care a atenuat tensiunile pe piaţa de mărfuri, dar care pune la încercare sistemele bancare şi ameninţă cu disponibilizări de cadre în toată lumea." De asemenea, acesta a mai precizat că este necesar de a întreprinde paşi urgenţi, care să ajute la remedierea consecinţelor crizei asupra economiei reale şi asupra celor mai sărace persoane.
Potrivit PEG, preţurile la ţiţei din anul viitor se anticipează să fie egale, în medie, cu 75 dolari SUA pentru un baril, iar preţurile la produsele alimentare din toate ţările se anticipează să se micşoreze cu 23 la sută faţă de media acestora în 2008.
De asemenea, ţările cu resurse recent descoperite şi cele care se bazează substanţial pe împrumuturile bancare ar putea să fie expuse riscului. Aceasta din cauza că, odată cu micşorarea preţurilor la mărfuri, profiturile multor companii sunt mici, concomitent ratele dobânzilor sunt mai mari, astfel expunându-le la costuri mai ridicate la rambursarea împrumuturilor.
Potrivit lui Adrian Lupuşor: "ne putem aştepta la o diminuare a volumului de exporturi moldoveneşti (această tendinţă a devenit vizibilă deja prin micşorarea volumului de exporturi în octombrie cu 2,6%), a investiţiilor străine directe în economie, iar o atenţie sporită va trebui să fie acordată situaţiei în sistemul financiar-bancar".
"Totodată, PEG 2009 presupune şi un mesaj cu privire la necesitatea ajustării politicii economice a statului în favoarea stimulării ofertei agregate în economie, ceea ce ar însemna îmbunătăţirea substanţială a climatului investiţional în ţară, în special sub aspectul accesului întreprinderilor la sursele de finanţare" a mai precizat expertul.
Raportul informează că majoritatea ţărilor consumatoare au răspuns la majorarea preţurilor la produse alimentare şi carburanţi prin extinderea reţelelor de asistenţă socială existente, pentru a preîntâmpina malnutriţia şi consecinţele pe termen lung ale acesteia. Guvernele alocă până la 2 la sută din PIB pentru extinderea programelor, deşi doar 20 la sută din cheltuielile suplimentare ajung la cei mai săraci din motivul direcţionării deficiente spre grupurile-ţintă.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲