Acordul de finanţare de 20 mln USD din partea BM va fi semnat luni
adăugat 20 februarie 2010, 08:02, la Economie
Acordul de finanţare adiţională de 20 milioane de dolari SUA pentru proiectul Fondul de Investiţii Sociale din Moldova II va fi semnat luni, 22 februarie, potrivit unui anunţ al oficiului Băncii Mondiale la Chişinău.
Finanţarea adiţională a fost aprobată în data de 26 ianuarie de către Consiliul de Directori al Băncii Mondiale.
Acordul va fi semnat de ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţă, şi managerul de Ţară al Băncii Mondiale în Moldova, Melanie Marlett.
Fondul de Investiţii Sociale II a fost lansat în august 2004. Acesta finanţează activităţi de dezvoltare comunitară, servicii de asistenţă socială şi consolidarea capacităţilor şi cunostinţelor la nivel local.
Proiectul a oferit asistenţă la peste 250 de localităţi în soluţionarea necesităţilor de dezvoltare locală. A oferit acces la reţeaua de gaze naturale şi a finanţat ameliorări considerabile în drumuri, şcoli, grădiniţe, centre culturale şi alte instituţii sociale din Moldova.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲