BBC: Regatul Unit intenţionează să sisteze acordarea asistenţei financiare directe pentru Republica Moldova
adăugat 28 februarie 2011, 10:37, la Economie • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Regatul Unit intenţionează să sisteze acordarea asistenţei financiare directe pentru 16 ţări, inclusiv Republica Moldova, relatează BBC referindu-se la proiectul bugetului Departamentului pentru Dezvoltare Internațională al Marii Britanii. Din listă mai fac parte Rusia, China și Irak.
Potrivit proiectului, resursele Departamentului, care se vor majora cu circa o treime, vor fi direcționate spre asistență a 27 de ţări în curs de dezvoltare cu cele mai mari rate de mortalitate la naștere, cea mai mare incidenţă de malarie şi alte boli. Printre aceste ţări se numără Ghana şi Afganistan.
30% din asistenţa financiară britanică va fi îndreptată în anul 2014 în sprijinul țărilor instabile, în special celor afectaţi de conflictele armate.
Potrivit secretarului britanic pentru Dezvoltare Internaţională, Andrew Mitchell, Marea Britanie nu va mai oferi asistenţă financiară "ţărilor care nu au nevoie de ea", însă va investi și mai mult în acele ţări care într-adevăr au nevoie de asistenţă financiară şi unde aceasta va avea un efect maxim.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲