Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

22 decembrie 2024, ora locală: 08:06

 

Băsescu, despre R. Moldova: Suntem două state, un singur popor şi avem viitor comun

adăugat 29 aprilie 2010, 09:48, la Integrare Europeană

Traian Basescu, Mihai Ghimpu, Iasi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, la Iaşi, că România şi Republica Moldova sunt "două state", cu "un singur popor" şi cu un viitor comun.

"Suntem două state şi un singur popor şi avem un viitor comun. Cei 22 de milioane de oameni din această parte sunt parteneri pentru cele patru milioane de cetăţenui de dincolo de Prut. Dreptul la liberă circulaţie este cel mai important lucru, trebuie să puteţi circula liber atât în România, cât şi în Uniunea Europeană. Am modificat Legea cetăţeniei, deşi erau politicieni care spuneau că vom fi sancţionaţi de către Europa. Nimeni din UE nu ne-a atras însă atenţia", a spus Băsescu.

Traian Băsescu şi preşedintele Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, au participat la Universitatea "Al. Ioan Cuza" din Iaşi, la o întâlnire cu studenţi şi elevi basarabeni.
 
Întâlnirea, la care au participat aproximativ 350 de studenţi şi elevi basarabeni, care a avut loc în Aula Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.
 
La finalul întâlnirii, cei doi şefi de stat au semnat în cartea de onoare a Universităţii, după care au mers la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, unde s-au întâlnit cu mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan.
 
Miercuri la prânz, cei doi preşedinţi au vizitat Mănăstirea Putna, unde au fost întâmpinaţi de copii şi de localnici în costume naţionale şi cu flori în mâini. Cei doi preşedinţi au avut o scurtă întâlnire cu IPS Pimen şi cu stareţul mănăstirii Putna, Velnic Melchisedec, ei primind cadou din partea feţelor bisericeşti câte o icoană reprezentâdu-l pe Ştefan cel Mare şi Sfânt.
 
Traian Băsescu şi Mihai Ghimpu au depus două corone de flori din garoafe roşii cu bandă tricoloră la mormântul lui Ştefan cel Mare pe care scria "In memoriam", la ceremonie fiind prezenţi ministrul turismului, Elena Udrea, şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur.
 
În momentul începerii ceremonialului de depunere a coroanelor de flori, şeful statului român era vizibil emoţionat, având lacrimi în ochi.
 
Preşedintele interimar al Republicii Moldova a început, marţi, o vizită oficială de două zile în România, la invitaţia şefului statului român, Traian Băsescu.

Autor: MEDIAFAX
Sursa: www.hotnews.md


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Integrare Europeană

traian-basescu,
Traian Băsescu cere oficial unirea României cu Republica Moldova. ”Este timpul să începem să acţionăm şi în România”
Traian Băsescu cere oficial unirea României cu Republica Moldova. Liderul PMP, Traian Băsescu,a cerutconduceri partidului unirea României cu Republica Moldova.
Fostul președinte al României a mai cerut a supus aprobării Consiliului Executiv Naţional al Partidului Mişcarea Populară și elaborarea unei legiprin care primarii să [...] mai mult
Juncker: Statele din Balcanii de Vest pot adera la UE în 2025
Aderarea Statelor din Balcanii de Vest la Uniunea Europeană este posibilă în 2025, a declarat, duminică, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, informează site-ul agenţiei de presă Reuters, scrie Mediafax.
Declaraţiile preşedintelui Comisiei Europene au fost făcute în contextul în care acesta a efectuat o vizită [...] mai mult
ȘEFUL TRUPELOR SUA ÎN EUROPA: „PACIFICATORII” RUȘI DIN TRANSNISTRIA - NUMAI PACIFICATORI NU SUNT
Generalul Ben Hodges, comandantul trupelor armate ale SUA în Europa, a făcut un comentariu referitor la armata rusă staționată în regiunea transnistreană, într-un interviu acordat publicației ucrainene Censor.net.
 
Potrivit generalului american, presiunea Rusiei asupra vecinilor săi vine pentru a-i împiedica pe aceștia [...] mai mult
Piramida financiară din poliție a fost betonată cu prevederea 25%
În legea privind politica bugetar-fiscală pentru 2017, a fost aprobată o prevedere prin care colaboratorii poliției vor încasa ca bonus salarial 25% din volumul amenzilor aplicate cu implicarea lor. Pentru implementarea prevederii, la 1 martie 2017 Guvernul a aprobat Regulamentul privind procedura de stimulare financiară a agenților constatatori [...] mai mult
Putin l-a invitat pe Dodon la Moscova si l-a felicitat pentru victoria sa din turul II al alegerilor prezidentiale



Vladimir Putin l-a felicitat pe Igor Dodon pentru victoria sa de la alegerile prezidentiale si l-a invitat in Rusia, scrie Ria Novosti





Presedintele rus, Vladimir Putin a subliniat ca rezultatul votului demonstreaza sprijinul larg al alegatorilor pentru ideile lui Dodon privind stabilitatea sociala si economica, dar si pentru construirea [...] mai mult
(VIDEO) #KILLER VIP: MATRIOSKA PLAHOTNIUC-USATÎI
Un asasin care a ratat două ținte a devenit muniție electorală, înghițit de relația complicată a lui Vlad Plahotniuc cu Renato Usatîi.
Războiul lor aparent nu-i împiedică să împartă același proiect de țară: Igor Dodon. Unul lucrează la vedere, celălalt – din umbră.
Aceasta-i o poveste despre [...] mai mult
Autoritățile R. Moldova, NEDUMERITE: În Transnistria au loc „competiții militare”, pentru PRIMA dată cu implicarea tehnicii de luptă
Exerciții militare din nou în Transnistria. De această dată, pentru prima oară va fi utilizată, în următoarele două săptămâni, tehnică militară. Potrivit autorităților autoproclamate din Transnistria, aceste „competiții militare” au drept scop dezvoltarea interacţiunii forţelor militare ale Federaţiei Ruse cu structurile [...] mai mult
Prima ATENŢIONARE publică de la Maia Sandu pentru conducătorii unor instituţii publice:
Candidata PAS la funcţia de preşedinte al R. Moldova, Maia Sandu, a trimis, astăzi, Parlamentului, Guvernului, Ministerului Afacerilor Externe şi Comisiei Electorale Centrale din R. Moldova o atenţionare publică "vizând răspunderea pe care urmează s-o poarte conducătorii instituțiilor statului pentru obstrucționarea dreptului de vot al cetățenilor [...] mai mult
Maia Sandu, despre Crimeea, relațiile cu Rusia și federalizarea Moldovei: „Știu că Putin respectă oamenii puternici”
Candidatul la funcția de președinte, Maia Sandu, a acordat un interviu pentru publicația rusă Kommerstant, în care a vorbit atât despre planurile sale pentru politica interne, cât și despre relațiile cu Rusia, în cazul în care va deveni președinte. Sandu spune că acestea „vor putea fi îmbunătățite dacă [...] mai mult
Reacția lui Igor Dodon la retragerea lui Marian Lupu: Sandu este candidatul convenit de Nuland cu Plahotniuc
Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a venit cu o primă reacție la retragerea lui Marian Lupu din cursa electorală în favoarea Maiei Sandu. El a promis că socialiștii se vor mobiliza și mai mult, iar mișcarea ar fi fost „coordonată la Washington”.
Citiți integral mesajul lui Dodon:
Ceea ce trebuia de demonstrat.
Ceea ce spuneam de cîteva [...] mai mult

randat în 	0.1160 secunde