CBS-AXA a minţit; Moldovenii vor în UE, nu în Rusia
adăugat 05 aprilie 2011, 10:51, la Integrare Europeană • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, 62% din moldoveni ar vota pentru această opţiune. Contra ar fi 12% din respondenţi, iar 15% se declară indecişi pe această chestiune. 10% din populaţie afirmă totuşi că nu ştiu ce înseamnă UE. Circa jumătate dintre cei intervievaţi consideră că informaţia pe care o au despre UE nu este suficientă pentru ei.
Informaţia reiese dintr-un sondaj realizat în martie de compania IMAS la comanda IDIS „Viitorul”.
Sondajul mai arată că fiecare a treia persoană chestionată crede că Republica Moldova se va integra în Uniunea Europeană în următorii cinci ani. Peste trei sferturi dintre participanţii la sondaj consideră libera circulaţie în spaţiul european drept principal avantaj al aderării la UE.
Fiecare al treilea moldovean crede că ne vom bucura de un regim liberalizat de vize în următorii trei ani, iar altă treime – în cinci ani. Referitor la responsabilitatea de a apropia RM de UE, aceasta este pusă pe seama Guvernului de jumătate din persoanele intervievate. Oamenii au asocieri pozitive faţă de o eventuală aderare, crezând că asta va determina creşterea volumului de investiţii străine, a locurilor de muncă şi o calitate mai bună a drumurilor.
Aderarea la NATO, în calitate de opţiune de securitate, este agreată de 18% din populaţie.
Sondajul IMAS a fost efectuat pe un eşantion de 1507 persoane, din 112 localităţi, cu vârsta de 18 ani şi mai mult. Datele au fost colectate în perioada 6-27 martie 2011. Eşantionul este reprezentativ pentru populaţia adultă a Republicii Moldova, exclusiv regiunea transnistreană, cu o eroare maximală de ± 2,5%.
Amintim că la începutul lunii martie, compania CBS-AXA a făcut publice datele unui sodaj care arăta că cei mai mulţi dintre cetăţenii R. Moldova vor unire cu Federaţia Rusă (40 %).
În favoarea integrării în UE pledează doar 28 % din populaţie, în timp ce alte 28 % cred că R. Moldova trebuie să rămână independentă.
Rugat să comenteze această deosebire esenţială între rezultatele sondajului IMAS şi cele ale CBS-AXA, directorului IMAS, Doru Petruţi, a refuzat, precizând că unele companii de sondaje au probleme legate de formularea întrebărilor.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲