Costul creditelor acordate de bănci creează presiuni deosebit de mari asupra mediului de afaceri şi activităţii agenţilor economici. Concomitent, băncile nu pot diminua rata dobânzii la credite atât timp cât costul banilor atraşi este prea mare şi riscurile investiţionale sunt încă înalte, iar indicatorii sărăciei destul de evidenţi. Concomitent, partidele politice fac continuu artificii electorale pe marginea acestui subiect, fără prea multă înţelegere de esenţă şi cauză. Iată un cadru economic original, greu de descris cu teoriile economice.

Aşadar, indiscutabil, rata dobânzii pentru creditele bancare oscilează între 16 şi 24 la sută. Cu o asemenea dobândă este aproape imposibil să asiguri dezvoltarea economică a ţării. La fel de adevărat este şi faptul că rata dobânzii creditelor nu poate fi cobotâtă, aşa peste noapte, printr-o hotărâre de Guvern sau un act legislativ. De ce? Pentru că piaţa valutară şi sistemul bancar sunt prea complexe şi trebuie, obligatriu, înţelese prin prisma următoarelor legături de cauză efect:

Piaţa monetară, în general, şi cursul valutar sunt determinate de evoluţiile pieţei din economia reală, de reglementările dintre cere şi ofertă.

Există exces de lichidităţi care trebuie să facă presiuni asupra băncilor ca să reducă rata dobânzii la credite. De cealaltă parte însă nu există apetit pentru a stoca depozitele cu o rată a dobânzii în 3% sau 5 %, şi, prin urmare, rata dobânzii la credite şi din acest considerent rămâne încă înaltă.

E firec că băncile nu se vor împrumuta de la BNM cu o rată medie de 7% pentru a oferi credite cu orată mai mică pentru afaceri sau pentru persoanele fizice. În acelaşi timp, BNM nu poate coborâ rata pentru că ea este dependentă de evoluţiile din economia reală, de piaţă nemijlocit. Mai mult, dacă BNM ar coborâ rata forţat, această ar deschide robinetul la inflaţie şi ar da peste cap politica strategică a Băncii Centrale de ţintire a inflaţiei pentru a o menţine sub control.

Depozitele se stochează, în medie, pe termeni scurţi, pe când mediul de afaceri necesită credite pe termen lung şi, astfel, acest decalaj se transpune, de asemenea, în rata înaltă a ratei dobânzii la credite. În majoritatea cazurilor, termenul de acordare a creditului este de până la 5 ani. În cazul acordării de credite pentru investiţii în afaceri, acestea necesită resurse pe un termen lung. Piaţa este de aşa natură, încât portofoliul de depozite atrase şi alte surse de mijloace băneşti este creat în mare măsură pe un termen de până la un an. Riscul creşte atunci când se încalcă principiile de creditare: sursele atrase pe termen scurt pot fi acordate doar într-o proporţie mică sub formă de credite pe termen lung. De aceea, băncile dispun de resurse limitate pentru acordarea creditelor în valută naţională pe un termen mai lung, acestea fiind reprezentată de o porţiune mică al capitalului propriu (informaţie interpretată din Agenda Naţională de Business 2010).

Nimeni nu-şi va ţine banii în depozitele bancare în lei atât timp cât costurile cresc mai repede decât rata dobânzii la acele depozite. Prin urmare, băncile sunt nevoite să menţină înalte cotele dobânzilor la depozite şi, în consecinţă, şi rata înaltă a dobânzilor pentru creditele bancare.

Cota ridicată a Creditele neperformante se transpun inevitabil în rata înală a dobânzii la bănci pentru creditele bancare. Credite nepreformante, la rândul lor, sânt hrănite continuu de un triplex: 1. Greşelile strategice ale băncilor care vizează măsurarea şi anticiparea atentă a riscurilor investiţionale; 2. Cultura joasă a afacerilor şi insuficienţa planurilor de afaceri viabile cu planuri investiţionale fiabile şi ingenioase. 3. Interacţiunea dintre bănci şi persoanele fizice prin care băncile ademenesc cetăţenii în acordarea creditelor pentru consum, intermediind intre vânzători şi cumpărători.

Procedurile judiciare complicate şi tardive pentru ridicarea gajului de către bănci şi transformarea lui în lichiditate care să acopere neperformanţa creditelor.

Rata dobânzii depinde şi de inflaţie care, deocamdată, posedă o cotă ridicată, ceea ce menţine şi amplitudinea ratei dobânzii.

Prezint acest cerc vicios nu pentru că vreau să apăr băncile comerciale, ci doar pentru a elucida starea complicată a acestui mix economico-financiar real care asigură o rată înaltă a dobânzii la credite şi diminuiază, într-un final, dezvoltarea economică a ţării noastre.

Diagnoza şi introscopia este simplă. Pentru a ieşi din acest laberint capcană continuu avem nevoie, pe termen scurt de exemplu, de o eventuală deschidere a liniilor de creditare de către BNM, prin intermediul sistemului bancar commercial, pentru creditarea economiei în scopuri investiţionale, la o rată a dobânzii joasă (rata de refinanţare a BNM) şi pe un termen de peste 10 ani.

Pe termen mediu, trebuie să dezvoltăm capacitatea de absorbţie a creditelor în economia reală. Această capacitate însă ţine de educaţia noastră, de cultura de afaceri a unei ţări, ţine şi de o voinţă puternică de a inova tot ce înseamnă business în economia reală.

Pe termen lung, soluţia fiabilă este extreme de simplă: avem nevoie de Educaţie în cel mai serios sens al cuvântului. Dacă am fi o naţiune de oameni studioşi şi extreme de educaţi, atnci am putea asigura o gestiune corectă a finanţelor publice, am putea anticipa clar şi realist riscurile, am diminua puternic creditele neperformante. Educaţia ar crea cultură de afaceri şi ar produce idei ingenioase şi planuri de afaceri viabile care s-ar transpune cu success în economia reală, ar creşte competiţia în afaceri şi, astfel, ar micşora şi rata dobânizlor pentru creditele bancare.

Aşadar, cercul vicios, care lagă economia reală de piaţa valutară şi creditele bancare, se poate deschide în timp, cu un singur medicament , accesibil tuturor – EDUCAŢIA.