Autorităţile de la Beijing au luat decizia de a veni cu încă un ajutor pentru populaţia sinistrată din Republica Moldova, care urmează să ajungă în ţară în timpul apropiat. De asemenea, la sfârşitul lunii septembrie în Republica Moldova va veni şi ajutorul nerambursat în valoare de 5 milioane de yani, oferit de Republica Populară Chineză pentru reconstrucţia sediilor Parlamentului şi Preşedinţiei. Anunţul a fost făcut de către Fang Li, noul Ambasador al Republicii Populare Chineze, care şi-a prezentat scrisorile de acreditare în noua funcţie preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu.
În cadrul discuţiilor purtate, Mihai Ghimpu a adus mulţumiri Guvernului Republicii Populare Chineze pentru susţinerea acordată Republicii Moldova pe parcursul ultimilor ani, inclusiv pentru ajutorul în valoare de circa 60 mii de dolari după inundaţiile din vara anului curent în unele raioane ale ţării.
Mihai Ghimpu a accentuat că Republica Moldova este interesată de dezvoltarea unui parteneriat durabil şi reciproc avantajos pentru ambele state, deoarece permite iniţierea şi implementarea unui spectru larg de proiecte în folosul cetăţenilor celor două state.
„Despre caracterul avansat al relaţiilor bilaterale dintre Republica Moldova şi China ne vorbesc atât cele 57 de acorduri semnate între cele două state, cât şi proiectele unor noi documente, aflate în proces de negocieri, în domeniile culturii, transportului auto internaţional de mărfuri, securităţii sociale a populaţiei şi pieţei muncii, asistenţei în domeniul vamal”, a accentuat Preşedintele Mihai Ghimpu.
În opinia şefului statului, pentru moment există toate premisele pentru intensificarea colaborării bilaterale în domeniul economic prin diversificarea importului/exportului de mărfuri pe pieţele celor două state, atragerea noilor investiţii, implementarea unor proiecte durabile în diferite sectoare ale economiei naţionale ale Republicii Moldova şi Chinei.