Comisia Europeană și Marea Britanie oferă R. Moldova peste 110 milioane lei pentru compensații sociale
adăugat 03 martie 2010, 13:51, la Economie
Astăzi la ora 14.00 a fost semnat Amendamentul la Acordul de finanţare dintre Comisia Uniunii Europene şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea Programului „Asistenţă pentru reformarea sectorului de asistenţă a Republicii Moldova”. Potrivit documentului, R. Moldova urmează să primească din partea Comisiei Europene și a Departamentului Relații Externe a Marii Britanii cca 2,4 milioane euro și respectiv 4,5 milioane lire sterline.
Șeful Delegaţiei Comisiei Europene în Republica Moldova, Ambasadorul Dirk Schuebel, a anunțat că aceste fonduri vor fi utilizate de către executivul moldovean pentru a plăti compensații sociale către populație în urma majorării de tarife, dar și pentru suport bugetar.
Potrivit oficialilor moldoveni, din totalul fondurilor, 110 milioane lei vor fi utilizați pentru a oferi compensații sociale către populație. De acești bani vor beneficia cca 260 mii cetățeni ai R. Moldova. Durata acestor compensații va cuprinde ultima parte a perioadei de iarnă (2 luni și 10 zile).
Conform serviciului de presă al Guvernului moldovean, restul banilor vor merge în bugetul țării, care la fel vor fi utilizați pentru componenta de proiecte sociale.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲