Desecretizarea nr. 3: Vasile Tarlev îi prezenta lui Vladimir Voronin lista agenților economici pentru "stabilirea relațiilor de colaborare" și pentru "sponsorizări"
adăugat 16 februarie 2010, 19:26, la Economie
Guvernul R. Moldova a făcut public astăzi o nouă serie de documente secretizate de fostul executiv. Potrivit acestora, pe timpul când Vasile Tarlev exercita funcția de prim-ministru al R. Moldova, guvernul stabilea periodic "relații de colaborare între stat și agenții economici".
Astfel, potrivit unui document trimis lui Vladimir Voronin spre aprobare, Tarlev menționează un șir de companii mari din R. Moldova care ar trebui să se regăsească în lista "partenerilor" statului. "Dle președinte, am definitivat lista concretă a agenților economici pe care o prezint pentru coordonare și expunerea Domniei Voastre", menționează Tarlev în scrisoarea către Voronin.
Tot în această listă se găsesc și un șir de companii care urmau să facă "sponsorizări". În acte nu se menționează despre ce sponsorizări este vorba, însă sunt menționate o serie de întreprinderi mari (de stat), care s-au oferit să facă "sponsorizări" pentru "binele comun".
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲