"Aparent, relaţiile Rusiei cu autoritățile transnistrene, în prezent, nu sunt foarte calde, iar problema transnistreană a trecut undeva pe planul doi. Dorinţa conducerii Rusiei să rezolve această problemă împreună cu Europa în mod mai mult sau mai puţin paşnic există". Declaraţia a fost lansată de vicepreședintele Fundaţiei iniţiativelor civice "Strategia 2020", Boris Mejuiev, comentând la postul de radio Vocea Rusiei articolul recent al ziarului rus Nezavisimaia Gazeta, potrivit căruia Uniunea Europeană va sugera Rusiei să-i cedeze Transnistria, promiţând totodată Republicii Moldova deblocarea drumului spre UE în viitorul apropiat.
"Cu toate acestea, procesul nu este unul uşor. După summit-ul de la Deauville Medvedev a făcut unele declaraţii. Totuși, starea conflictuală a rămas, iar Rusia nu intenționează în ritm accelerat să îşi retragă toată infrastructura militară şi trupele de menţinere a păcii. Cu toate că, noua conducere a Republicii Moldova ne împinge spre aceasta”, a spus Mejuiev.
După părerea expertului, apariția României în lista actorilor internaționali de care depinde succesul în soluționarea conflictului transnistrean se datorează faptului că această țară este o putere regională importantă care are o anumită influenţă asupra acestei situaţii.
"Apariţia României în mod clar, în oarecare măsură, este în favoarea Rusiei. Deoarece implicarea României îngrijorează Transnistria, Ucraina cu care are probleme teritoriale, dar și-i nemulțumește un număr mare de politicieni moldoveni. Acest lucru îi face să adopte o atitudine pro-rusă mai pronunțată. Din acest motiv, atribuirea României unui statut de actor internațional într-un mod, paradoxal, contribuie la întărirea pozițiilor pro-rusești, inclusiv în Transnistria. Cred că Rusia încearcă să profite de acest lucru,” consideră Mejuiev.