FMI: „Republica Moldova înregistrează o creştere economică sănătoasă”
adăugat 30 septembrie 2010, 13:50, la Economie
Reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internaţional (FMI) în Republica Moldova, Tokhir Mirzoev, consideră că „economia Republicii Moldova se restabilește treptat după recesiune, iar indicatorii recenți indică o creștere economică sănătoasă în prima jumătate a anului”.
Potrivit oficialului FMI, executarea bugetului se realizează cu succes, iar politicile promovate de Banca Națională a Moldovei au ținut în frâu presiunile inflaționiste și au contribuit la stabilizarea situației în sectorul bancar.
„Continuă realizarea programului autorităților susținut de FMI. Rectificarea bugetului pentru anul 2010, aprobată de Guvern săptămâna aceasta, prevede redistribuirea unor categorii de cheltuieli, în mare parte cauzată de presiunile exercitate de șocurile recente, în special de inundațiile din vară, de restricțiile la exportul unor mărfuri în Federația Rusă și de majorarea tarifelor la resursele energetice. Deși deficitul bugetar asumat este puțin mai mare decât cel prevăzut în program, ne așteptăm că în procesul executării bugetului se vor realiza economii suplimentare, care vor permite respectarea tuturor indicatorilor bugetari din cadrul programului cu FMI”, a menţionat Tokhir Mirzoev.
„Discuțiile în contextul celei de-a doua evaluări a programului Moldovei, susținut de FMI prin mecanismele de finanțare ECF și EFF, vor avea loc în curând după alegerile parlamentare și formarea noului Guvern. Perioada misiunii este determinată de necesitatea de a axa discuțiile pe bugetul pentru anul 2011, cadrul de cheltuieli pe termen mediu și agenda de reforme structurale a autorităților pentru anul 2011 și pentru anii următori. Finalizarea evaluării a doua în cadrul programului va permite debursarea a 50 milioane de drepturi speciale de tragere (DST) care vor fi utilizate pentru susținere bugetară în anul 2011 (15 milioane de DST) și pentru suplinirea rezervelor valutare ale BNM”, se mai arată în declaraţia reprezentantului FMI.
Până în prezent, Moldova a primit 120 milioane de DST (cca 184 milioane de dolari SUA) în baza mecanismelor de finanțare ECF și EFF ale FMI. Această asistență include 80 milioane de DST (123 milioane de dolari SUA) pentru susținerea directă a bugetului în anul 2010 și 40 milioane de DST (61 milioane de dolari SUA) pentru suplinirea rezervelor valutare ale BNM. În afară de aceasta, autoritățile au utilizat 114,3 milioane de DST (cca 180 milioane de dolari SUA), adică cea mai mare parte din cota Moldovei din fondurile distribuite de FMI pentru facilitarea fluxurilor comerciale și financiare globale, pentru a finanța deficitul bugetar în anul 2009.
Mecanismul extins de creditare (Extended Credit Facility – ECF) a înlocuit Mecanismul de finanţare pentru creşterea economică şi reducerea sărăciei (PRGF) în calitate de instrument principal al Fondului de suport financiar pe termen mediu pentru ţările cu venituri mici, asigurând: un nivel mai mare al accesului la finanţare, condiţii şi mai favorabile, flexibilitate mai mare în privinţa aspectelor programului, şi o condiţionalitate optimizată şi mai focalizată. Condiţiile finanţării în cadrul ECF: rata dobânzii zero, perioada de graţie: 5,5 ani, termenul: 10 ani. FMI reexaminează la fiecare doi ani nivelul ratelor dobânzii la toate creditele concesionale. Condiţiile finanţării în cadrul Mecanismului de finanţare extinsă (Extended Fund Facility – EFF): rata anuală a dobânzii este egală cu rata de bază a dobânzii la DST, termenul: 10 ani, perioada de graţie la plata principalului: 4,5 ani.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲