Ghimpu saluta propunerea secretarului general al CE care vrea sa vina ca mediator la Chisinau
adăugat 07 mai 2010, 13:55, la Integrare Europeană
Comisia parlamentara pentru modificarea articolului 78 trebuie sa gaseasca un consens vis-a-vis de cele 2 proiecte, inaintate de Partidul Comunistilor si Alianta pentru Integrare Europeana, care prevad procedura de alegere a sefului statului. Este declaratia presedintelui interimar, Mihai Ghimpu, la intoarcerea de la Strasbourg, unde a avut intrevederi cu sefii Comisiei de la Venetia, transmite stireazilei.md, preluata de Romanian Global News.
Potrivit lui Ghimpu, comisia ar putea alege una dintre cele doua initiative sau sa le comaseze intr-un singur proiect, care va fi transmis spre examinare Parlamentului. Daca nu se va gasi o solutie, atunci discutiile cu Strasbourg-ul vor reincepe.
"In discutiile cu presedintele Comisiei de la Venetia am ajuns la concluzia ca, in caz ca Parlamentul nu ia nicio decizie vis-a-vis de aceste 2 proiecte, noi revenim la discutii sa cautam calea de depasire a crizei constitutionale", a declarat presedintele Parlamentului, intr-un briefing pe Aeroportul Chisinau.
Mihai Ghimpu l-a invitat pe secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, sa viziteze Moldova.
"Am gasit sustinere din partea secretarului general al Consiliului Europei, care s-a propus in calitate de mediator in solutionarea crizei constitutionale", a spus Ghimpu.
Totodata, presedintele interimar nu se grabeste sa dizolve Parlamentul si sa anunte alegeri anticipate.
"Nu am discutat despre dizolvarea Parlamentului. Discutiile inca urmeaza. Am inteles ca lucrurile nu sunt inca prea bine cunoscute. Nu a avut inca loc sedinta Comisiei de la Venetia si nu exista o pozitie ferma, ci doar un punct de vedere", a mentionat liderul PL.
Potrivit presedintelui Comisiei de modificare a articolului 78, Ion Plesca, prima sedinta a comisiei va avea loc saptamana viitoare. "Vom face tot posibilul ca sa decidem cat mai curand", a precizat deputatul AMN.
Curtea Constitutionala a avizat pozitiv, acum cateva zile, ambele initiative de modificare a Legii Supreme. Proiectul PCRM prevede alegerea sefului statului in Parlament in trei tururi de scrutin: in primul cu 62 de voturi, in cel de-al doilea - cu 57, iar in ultimul - cu majoritatea simpla, adica cu votul a 52 din cei 101 deputati alesi. Pe de alta parte, AIE propune ca presedintele sa fie ales direct de popor si demis cu votul a 2/3 din deputati.
Ambele proiecte pot fi dezbatute in Parlament abia peste 6 luni, adica in toamna, iar pentru aprobarea lor sunt necesare 67 de voturi. Nici una dintre fortele politice nu are suficiente mandate.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲