Guvernul face cadouri scumpe unei firme private
adăugat 11 martie 2008, 08:13, la Economie
Problemei reconstrucţiei Stadionului Republican i-a fost găsită o soluţie. Societatea Comercială "MGL Business" S.R.L urmează să investească circa 35 de mln de euro în reconstrucţia Stadionului. Compania nu va face însă toate acestea gratis. Astfel, potrivit ziarului "Jurnal de Chişinău", "MGL Business" S.R.L va primi, în schimbul investiţiei, dreptul de administrare timp de 30 de ani a viitoarei arene. Totodată investitorul va primi, cu titlu gratuit, un lot de teren cu suprafaţa de 50 ha pe bulevardul Dacia din Chişinău. Acest teren este situat pe malul lacului de la marginea capitalei. Leonid Bujor, deputat din partea Alianţei "Moldova Noastră", a declarat pentru JURNAL că, pentru toate aceste beneficii, investitorul trebuia să ofere cel puţin 100 milioane de euro. Potrivit lui Bujor, o bună parte din suprafaţa fostului Stadion Republican - 1,7 hectare, Guvernul a oferit-o acestei firme fără a organiza o licitaţie publică. Deputatul crede că acordul prealabil de colaborare, semnat la 14 ianuarie 2008, de Agenţia Sportului din R. Moldova (ASM) cu "MGL Business" SRL, conţine mai multe abateri de la legislaţie, iar Guvernul îi face "cadouri" acestui agent economic. Bujor a declarat că firmei respective i se garantează "dreptul de a construi pe lotul unde era amplasat stadionul un centru comercial cu patru nivele şi parcare subterană, cu preluarea administrării ulterioare a obiectului, dreptul de a construi în colţurile stâng şi drept ale terenului din str. Kogălniceanu a două blocuri locative, precum şi dreptul preferenţial de a construi parcări supraetajate pe orice stradă în vecinătate directă cu amplasamentul stadionului". Solicitat de JURNAL, vicedirectorul ASM, Vadim Smântână, a declarat că nu poate comenta acuzele aduse de Leonid Bujor, dar că, marţi sau miercuri, directorul Andrei Cmil va face un comentariu pe marginea acestui caz. "Jurnal de Chişinăui" menţionează că "MGL Business" SRL are capital social de doar 206 400 de lei şi a fost creată la o săptămână de la începerea demolării Stadionului Republican (!). În plus, aceasta nu are experienţă în aşa genuri de activitate, cum ar fi construcţiile sau dezvoltarea sportului.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲