Guvernul negociază la Washington Acordul „Compact”
adăugat 03 noiembrie 2009, 14:16, la Economie
Un grup de negociatori al Guvernului Republicii Moldova va purta, în perioada 2-6 noiembrie curent, la Washington (SUA), negocieri cu reprezentanţii Corporaţiei Provocările Mileniului pe marginea Acordului de asistenţă deplină „Compact".Negocierile se vor axa pe conţinutul final al Acordului, în special, pe aspectele generale de implementare a Programului „Compact", cele financiare şi fiscale, proiectul de reabilitare a drumurilor, precum şi proiectul de reabilitare a sistemelor centralizate de irigare. Cel de-al doilea proiect va mai necesita negocieri adiţionale privind managementul în irigare, utilizarea resurselor acvatice, managementul bazinelor hidrografice etc.
Grupul de negociatori este constituit din reprezentanţi ai mai multor ministere şi autorităţi administrative centrale, precum şi experţi ai Echipei de elaborare a Programului „Compact".
Conform procedurilor CPM, după negociere, Acordul „Compact" urmează a fi aprobat de către Consiliul de Directori al Corporaţiei. Ulterior, va avea loc notificarea finală de către CPM a Congresului SUA cu privire la semnarea Acordului „Compact" cu Republica Moldova.
La rîndul său, Guvernul RM urmează să contracteze pe bază de concurs internaţional compania ce va exercita funcţia de agent financiar, precum şi să creeze unitatea responsabilă de implementarea Programului „Compact" - Fondul Provocările Mileniului Moldova (FPM Moldova).
Reprezentanţii CPM şi ai Guvernului RM preconizează semnarea Programului „Compact" pînă la finele anului curent. Programul „Compact" pentru Republica Moldova presupune acordarea unei asistenţe nerambursabile de 262 mln de dolari pentru reabilitarea reţelei de drumuri, precum şi tranziţia la agricultura performantă, inclusiv pentru reabilitarea a 11 sisteme centralizate de irigare.
Propunerea de ţară pentru asistenţa „Compact" a fost prezentată CPM la finele lunii februarie 2008, fiind ulterior supusă unui amplu proces de evaluare şi definitivare.
Corporaţia Provocările Mileniului a fost creată de Congresul SUA în anul 2004 şi are drept scop acordarea de ajutor substanţial statelor cu venituri reduse pe cap de locuitor pentru stimularea creşterii economice.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲