În luna decembrie 2007 datoria guvernului faţă de BNM s-a redus cu 41 mil. lei
adăugat 30 ianuarie 2008, 22:01, la Economie
Datoria Guvernului faţă de Banca Naţională a Moldovei s-a redus cu peste 41 mil. lei, în decembrie 2007, şi a însumat la finele anului 2 mlrd. 332,2 mil. lei, potrivit ultimelor date ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM). Ministrul finanţelor Mihai Pop a declarat pentru BASA-press că datoria guvernamentală s-a diminuat după ce în decembrie trecut ministerul a transferat în conturile BNM o tranşă în valoare de 41,2 mil. lei pentru a acoperi datoria contractată anterior de Guvern. Potrivit BNM, în decembrie datoria guvernamentală a fost alcătuită din împrumuturile contractate anterior în valoare de peste 1,93 mlrd. lei şi restanţa reprezentată prin hârtii de valoare de stat (HVS) obţinute în portofoliul BNM în urma conversiunii împrumuturilor contractate anterior în sumă de 400 mil. lei. În noiembrie 2007, BNM a reperfectat cinci împrumuturi în valoare totală de 790,1 mil. lei acordate anterior Ministerului Finanţelor. În particular, au fost reperfectate trei împrumuturi în valoare totală de 506,7 mil. lei acordate ministerului pentru deservirea datoriei de stat externe şi alte două în sumă de 165,9 mil. lei pentru răscumpărarea valorilor mobiliare de stat şi, respectiv, în sumă de 117,5 mil. lei pentru finanţarea deficitului bugetului de stat. Autorităţile BNM au declarat recent că începând cu ianuarie 2008, Banca de Stat va efectua operaţiuni de vânzare a hârtiilor de valoare de stat aflate în portofoliul BNM. Astfel, banca centrală va avea posibilitatea de a le utiliza ca instrument al politicii sale monetare pentru a efectua operaţiuni REPO de vânzare cu răscumpărare ulterioară. În acest sens, BNM şi Ministerul Finanţelor au încheiat un acord privind convertirea datoriilor Guvernului faţă de Banca Naţională în valori mobiliare de stat, fapt ce-i va acorda Băncii Naţionale un instrument adiţional pentru dirijarea lichidităţii de pe piaţă. Potrivit BNM, efectul acestor operaţiuni va consta în faptul că în condiţiile unei lichidităţi excesive, ce influenţează procesele inflaţioniste, BNM prin vânzarea titlurilor date va putea retrage această lichiditate pe termen de la câteva zile până la o lună. Politica valutară şi monetară BNM pentru anul 2007, precum şi cea pentru anul curent şi Legea cu privire la Banca Naţională prevede că banca de stat nu va acorda Guvernului împrumuturi pentru deservirea deficitului bugetului de stat.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲