În Republica Moldova a început creşterea post-criză
adăugat 12 septembrie 2011, 19:26, la Economie • Articol publicat de Ana Cristiuc
"Economia naţională a încheiat faza de recuperare din criza economică din 2009 şi a început o creştere post-criză”, a constatat vicepremierul Valeriu Lazăr, ministrul Economiei, luni, 12 septembrie, la o conferință de presă. Oficialul a adăugat că această creştere a început să se reflecte la nivel de salarizare şi de rată a şomajului.
Valeriu Lazăr a precizat că PIB-ul a înregistrat o creştere de 7,5 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Astfel, față de anul 2008, în primul semestru al anului curent, au fost înregistrate creşteri semnificative în ceea ce priveşte evoluţia exporturilor - cu 36,7 la sută, în comerţul interior - cu 23,9 la sută, salariul real - cu 15,4 la sută, iar producţia agricolă a crescut cu 18,8 la sută.
Ministrul Economiei a afirmat, de asemenea, că evoluţiile economice din ultimii ani au început să se reflecte şi asupra nivelului de trai al populaţiei. Respectiv, în anul 2010, în medie, nivelul sărăciei în Republica Moldova a înregistrat tendinţe de diminuare.
Ponderea persoanelor sărace a constituit 21,9% şi a fost în scădere faţă de 2009 cu 4,4 puncte procentuale. Numărul populaţiei sărace din ţară s-a cifrat la 735 mii de persoane, dintre care 588 mii se aflau în mediul rural.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲