Investprivatbank va fi procurată de Banca de Economii a Moldovei
adăugat 24 iunie 2009, 07:32, la Economie
Banca Comercială „Investprivatbank” (IPB), căreia i-a fost retrasă recent licenţa de activitate, va fi cumpărată în forma unui lot patrimonial unic de Guvernul RM, prin intermediul Băncii de Economii a Moldovei, în care statul deţine cota majoritară în capital, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al executivului.Decizia a fost luată marţi, 23 iunie, în cadrul unei şedinţe prezidate de prim-ministrul Zinaida Greceanâi, cu participarea guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei, Leonid Talmaci şi a preşedintelui Băncii de Economii, Grigore Gacikevici.
Acest lucru înseamnă că deponenţii băncii „Investprivatbank” vor deveni automat deponenţi ai BEM, asigurându-li-se în acest mod protejarea tuturor drepturilor lor, se spune în comunicat.
De asemenea, sursa citată precizează că prin această operaţiune de procurare, statul garantează integritatea tuturor mijloacelor financiare depuse pe conturile acestei bănci.
Banca Naţională a Moldovei a retras la 19 iunie licenţa Investprivatbank, motivând că aceasta ar prezentat rapoarte false de activitate. Ordonanţa a fost publicată în numărul de azi a Monitorului Oficial. Ulterior deponenţii IPB au protestat, cerând să li se întoarcă banii, iar trei persoane din administraţia băncii falimentare, inclusiv directorul acesteia, au fost arestate preventiv pentru 25 de zile.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲