Leancă se întâlnește cu Marga
adăugat 25 iunie 2012, 08:15, la Integrare Europeană • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Iurie Leancă are astăzi o întrevdere cu omologul său român, Andrei Marga. Întâlnirea are loc la Luxemburg în cadrul celei de-a şasea reuniune a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova.
Evenimentul are loc în marja Consiliului Afacerilor Externe şi este organizat de România, cu sprijinul Franţei, potrivit Serviciului de presă al Ministerului de Externe român. Subiectele care vor fi abordate în cadrul reuniunii vizează parcursul european al Republicii Moldova, precum şi evoluţiile în dosarul transnistrean.
Grupul pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova este un mecanism ministerial, cu caracter informal, lansat în ianuarie 2010, la iniţiativa României, sprijinită de Franţa. Grupul este o platformă de dialog şi schimb de idei cu privire la avansarea relaţiilor dintre UE şi R. Moldova, deschis participării tuturor statelor membre UE interesate.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲