Leul mîrîe ușor în fața euro
adăugat 08 martie 2011, 12:53, la Economie • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
De trei luni încoace leul românesc se întărește.
De fapt Banca Națională a României are o strategie destul de bună în ultimii ani. Vara, atunci cînd Elena Udrea aduce turiștii în România cursul este scăzut ceea ce-i determină pe străini să scoată mai mulți bani(euro) din buzure și să-i lase în țară. Tot atunci Guvernul își face rezervele pentru a plăti facturile la gaz: cumpără euro la un preț mic.
Scăderea euro pe termen lung duce și la dezghețarea pieței imobiliare: teoretic apartamentele se vor ieftini. Eu personal am simțit că am scos mai puțin din buzunar pentru chirie pe martie. Guvernatorul Mugur Isărescu ne liniștește și ne spune că variații de 3-4% ale cursului nu trebuie luate în seamă. Prețurile nu vor scădea cu siguranță deoarece ne-am obișnuit așa cu ele. Nici benzina, nici alte cele.
Pentru exportatori însă un leu puternic este descurajant deoarece salariile sunt plătite în lei. Da voi știți pe cineva care să exporte ceva din România? Analizînd datele pe ultimele 3 luni vedem că leul românesc devine mai puternic.
În Republica Moldova mai rău ca anul acesta și ca de cînd mă știu n-a mai fost niciodată.
Scumpiri în lanț. Și un curs valutar care încă nu e în favoarea cetățenilor și nici măcar al statului. Dacă România se raportează tot mai mult la zona euro, dolarul rămînînd în plan secund, la Chișinău situația este altfel. Pendularea între est și vest se poate transpune în plan economic printr-o nehotărîre între dolar și euro. De fapt este vorba de businesul care este orientat spre piața estică sau cea vestică. Rușii avînd dolarul drept referință.
Tratînd problema în mod simplist avem următoarea situație: pe guvernanți îi doare undeva de cetățeni. Euro se menține relativ constant, cu furturi în prag de sărbători, iar leul se întărește ușor în fața dolarului: probabil se încearcă aceeași schemă ca și în România în privința importurilor de combustibili. Situația reală se obține printr-un mix dintre cele două valute. Un lucru pervers făcut de Banca Națională a Moldovei chiar în pragul sărbătorilor de iarnă din 2010: a permis băncilor comerciale să jupoaie cetățenii. Din grafic se observă cît de mult „s-a întărit” leul moldovenesc lovind în buzunarele celor care primesc bani de la rudele ce muncesc în zona euro, ca după cursul să revină la normal. Nu cred că cererea mare de lei a dus la aprecierea acestuia deoarece tranzacțiile de la casele de schimb valutar reprezintă o sumă modestă și nu influențează cursul de schimb de la o zi la alta. Devalorizarea temporară a euro s-a făcut pentru ca anumiți jucători să-și facă bani de buzunar.
Trebuie să amintesc cititorilor că una din funcțiile băncilor naționale, din ambele țări românești, este de a menține stabilitatea prețurilor. Îi putem lăuda pe ambii guvernatori atît Isărescu cît și Drăguțan că-și primesc salariile pe merit. Prețurile sunt stabile în regiune.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲