Autorităţile moldoveneşti pledează pentru retragerea completă a forţelor armate ruseşti din Moldova în conformitate cu angajamentele internaţionale. Se are în vedere, în primul rând, stocurile de muniţii de la Cobasna şi militarii care asigură paza acestora.
MAEIE remarcă în declaraţia dată confundarea celor două componente ale prezenţei militare ruse pe teritoriul Republicii Moldova: stocurile de muniţii care aparţin Federaţiei Ruse şi militarii care asigură paza acestora, pe de o parte, şi contingentul de pacificatori, pe de altă parte.
În ceea ce priveşte operaţiunea de menţinere a păcii, rolul jucat de aceasta la timpul respectiv în stabilizarea situaţiei după stoparea conflictului armat este apreciat de autorităţile moldoveneşti. Însă, stabilitatea care s-a consolidat de mai multă vreme pe malurile Nistrului impune rigori şi sarcini noi faţă de mecanismul de pacificare. Accentul urmează să fie redirecţionat de la separarea părţilor la promovarea măsurilor de încredere, interacţiune şi reintegrare, se menţionează într-un comunicat remis presei de către reprezentanţii MAEIE.
În acelaşi context, se accentuează că Republica Moldova pledează insistent nu pentru a demonta participarea Federaţiei Ruse în eforturi de pacificare, ci pentru a transforma actuala operaţiune într-o misiune civilă multinaţională în care reprezentanţii ruşi ar putea participa alături de colegii săi din alte ţări.