Marea Britanie si Germania vor ca alegerile din Basarabia sa dea o guvernare democratica si proeuropeana
adăugat 21 septembrie 2010, 18:19, la Integrare Europeană
Guvernele Marii Britanii şi Germaniei sprijină actuala guvernare de la Chisinau şi doresc ca şi la anticipate „să fie aleasă o guvernare democratică care să continue parcursul AIE".
Declaraţii în acest sens au făcut, ieri, miniştrii de Stat ai celor două ţări, care s-au aflat într-o vizită oficială la Chişinău, scrie timpul.md, preluata de Romanian Global News.
„Germania va susţine aspiraţiile europene ale Chişinăului şi, în special, în contextul alegerilor parlamentare anticipate. Ne exprimăm speranţa că acestea vor fi libere şi democratice, că va fi aleasă o guvernare democratică care va continua procesul de reforme şi progresul realizat de actuala", a declarat Werner Hoyer, ministru de Stat la Ministerul Afacerilor Externe al Germaniei. Un mesaj similar a exprimat şi David Lidington, ministru de Stat pentru Europa la Ministerul de Externe al Marii Britanii. „Noua guvernare britanică observă şi apreciază foarte înalt nivelul şi progresul de implementare a reformelor în domeniul politicii economice de către guvernarea RM, într-o perioadă scurtă de timp, care demonstrează clar că RM va fi integrată foarte curând în UE", a menţionat oficialul britanic.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲