Medvedev a aprobat împrumutul pentru R.Moldova
adăugat 20 iulie 2009, 20:40, la Economie
Preşedintele rus Dmitri Medvedev a semnat astăzi legea ce prevede acordarea unui credit Republicii Moldova în valoare de 500 milioane de dolari, la solicitarea autorităţilor moldovene, relatează site-ul moldovean proguvernamental OMEGA.Acordarea creditului de 500 de milioane de dolari a fost decisă în 22 iunie, în cadrul unei întâlniri a preşedintelui moldovean în exerciţiu Vladimir Voronin cu premierul rus Vladimir Putin. Prima tranşă a împrumutului, de 150 milioane dolari, ar urma să fie furnizată Republicii Moldova în termen de o lună şi jumătate sau două. Voronin a declarat recent că banii vor fi investiţi în proiecte de infrastructură.
Modificările la bugetul federal al Rusiei în vederea acordării creditului pentru Republica Moldova au fost aprobate de Duma de Stat în 3 iulie, iar patru zile mai târziu şi de camera superioară a legislativului rus, Consiliul Federaţiei.
Creditul este acordat în condiţiile în care la 29 iulie în Republica Moldova sunt programate alegeri parlamentare anticipate, iar popularitatea Partidului Comuniştilor la guvernare este în scădere din cauza efectelor crizei economice globale. După ce guvernul moldovean a ratat semnarea unui acord de creditare cu Fondul Monetar Internaţional, iar Banca Mondială a reziliat contractul de acordare a unui credit pentru recondiţionarea drumurilor, din cauza lipsei de transparenţă în care a avut loc concursul de selectare a companiei de construcţie care urma să efectueze lucrările, conducerea comunistă de la Chişinău a apelat la Federaţia Rusă pentru ajutor financiar, ajutor care i-a fost acordat într-un timp foarte scurt.
Experţii de la Chişinău au semnalat că vizita lui Voronin la Moscova şi acordarea creditului este o susţinere clară din partea Kremlinului pentru Partidul Comuniştilor în vederea anticipatelor din 29 iulie.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
freemd.wordpress.com